In urma cu 25 de ani, in august 1980, se petrecea un eveniment cu o semnificatie istorica mondiala: pentru prima data in istoria regimurilor leniniste, reprezentantii puterii auto-desemnate drept a “proletariatului” recunosteau existenta legala a unui sindicat muncitoresc independent. La aproape 60 de ani de la lichidarea sangeroasa de catre bolsevici a revoltei marinarilor din Kronstadt, care cerusera “soviete fara comunisti”, un despotism de tip bolsevic isi recunostea public lamentabilul esec.

Oranduirea administratiei totale isi dezvaluia substanta reala, opresiva, ipocrita si alienanta. Se poate spune acum, privind cu atentie la efectele momentului respectiv, ca in august 1980 s-a produs bresa decisiva si ireversibila in structura regimurilor poststaliniste din Europa de Est si Centrala. Faptul ca vicepremierul Mieczyslaw Jagelski, reprezentantul autoritatilor comuniste la negocierile cu grevistii, accepta cele 21 de conditii puse de exponentii sindicatului in curs de formare schimba esential regulile jocului. In loc de a trimite politia si armata spre a reprima actiunea grevistilor de la santierul “Lenin” din Gdansk, asa cum procedase Wladyslaw Gomulka in decembrie 1970, regimul Gierek isi recunostea neputinta si, in fond, infrangerea. Mitul unui guvern reprezentand clasa muncitoare, suportul doctrinar al dictaturii partidului unic inspirat de dogmele leniniste, se destrama definitiv. Cele 500 de zile care au urmat, deci perioada legala a Solidaritatii, au simbolizat renasterea societatii civile si au pus bazele unei miscari nationale de rezistenta civica a carei expansiune nu mai putea fi stopata. Cum afirma politologul american Ken Jowitt, miscarea Solidarnosc a semnificat ceea ce Max Weber a numit candva o clasa civica nationala. Intre altele, un efect crucial al existentei legale a unui sindicat auto-guvernat si independent a fost radicala pierd