Fiind sezon estival, azi va oferim fragmente din portretul ce ni l-a lasat Lucian Valea despre G. Calinescu in "Oameni pe care i-am iubit". Profesorul la curs "Am fost studentul lui Calinescu Ð scrie el Ð de la 16 ianuarie 1946 pana in primavara anului 1949, la absolvire. (...) In ziua aceea de 16 ianuarie 1946, cand profesorul isi deschidea cursurile, la Facultatea de Litere bucuresteana cu "Sensul clasicismului", eram si eu pe undeva, prin multimea de pe coridor care ducea spre amfiteatrul "Odobescu". Nu reusisem sa patrund in sala. Auzeam vocea profesorului, dar nu-l vedeam. Era o voce subtire si inalta, clamata cu ostentatie, cu ridicari neobisnuite de ton in finalul frazelor (...) La iesire, strecurandu-ma prin inghesuiala, nu i-am zarit decat parul negru, bogat, usor zbarlit, si vestonul de culoare inchisa. (...) Abia spre primavara, prin aprilie, revenind la facultate, m-am intalnit de-adevarat cu Calinescu. Impresionanta era aparitia profesorului in sala de curs. Pe coridor, in urma lui se insira colectivul de catedra-Papadima, Marino, Piru, Valeriu Ciobanu, Dinu Pillat. Profesorul urca deja la catedra cand ultimul dintre ei abia inchidea usa si se strecura sa ocupe locul, Calinescu lasand impresia ca se complace intr-o dulce dezordine. Vestonul, mereu descheiat, ii atarna de-o parte si de alta a bustului. Colturile de jos ale vestei pareau suspendate peste abisul in care se cufundau, dupa catedra, pantalonii, cochet sifonati si pantofii (...) totdeauna negri". Profesorul...infernal "Calinescu, profesorul, era infernal, mereu in contradictie cu sine, mereu neincrezator in principiile pedagogiei. Pe vremea aceea, la Litere erau mai multe fete (urmarile razboiului - n. r.). Pe aceste fete, fara inclinatii speciale, modeste ca inteligenta si lecturi, profesorul le speria. De altfel, el specia aproape toata facultatea. Nu era facut pentru sistem didactic. Lec