Presedintele organizatiei de tineret a PPCD Arad, Samuel Caba, a anuntat ca, deocamdata, listele cu fostii lideri comunisti care acum sunt membri in PD nu pot fi facute publice. Aceasta decizie a fost luata, potrivit lui Caba, in urma unor discutii dintre presedintele PPCD, Gheorghe Ciuhandu, si vicepresedintele democratilor, Sorin Frunzaverde.
"Presedintele Ciuhandu a avut mai multe intalniri cu Sorin Frunzaverde in urma carora s-a ajuns la o intelegere privind o sustinere reciproca in Partidul Popular European. Motiv pentru care s-a hotarat ca, deocamdata, aceste liste sa nu fie facute publice.
Insa, ele vor fi prezentate si discutate in cadrul unui grup de lucru al PPCD, iar in luna septembrie se va reanaliza propunerea noastra de a da publicitatii numele acelor persoane care au facut parte din PCR si care au ajuns acum membri democrati, unii dintre ei ocupand chiar functii de conducere in administratia publica locala sau centrala", a declarat Samuel Caba.
Totodata, potrivit acestuia, Sorin Frunzaverde a fost desemnat de PD sa poarte negocieri pentru aderarea democratilor la Partidul Popular European.
Liderul tineretului din PPCD Arad declarase, luna trecuta, ca s-a intalnit cu o serie de europarlamentari care au acuzat faptul ca in partidele aflate acum la guvernare in Romania exista fosti lideri comunisti. Caba a spus ca demnitarii europeni sunt ingrijorati ca fostii lideri comunisti fac parte din structurile actuale de conducere a partidelor sau din administratie.
"Europaralamentarii populari au acuzat ca in Partidul Conservator sunt fosti lideri comunisti. Din aceasta cauza, cererea conservatorilor de aderare la Partidul Popular European va fi respinsa. In ceea ce priveste PD, am fost mandatat sa verific daca exista fosti lideri comunisti care ocu