Proiectul constitutiei irakiene a fost finalizat luni seara, cu zece minute inainte de expirarea datei limita insa, din cauza persistentei unor puncte de divergenta, reglementarea finala va avea loc in decurs de trei zile.
Presedintele parlamentului, Hajem al-Hassani, a precizat ca neintelegerile se refera la „federalism si mecanismele de formare a regiunilor autonome”, la modul in care va fi calificat partidul Baas al fostului presedinte Saddam Hussein, la clarificarea prerogativelor presedintelui, premierului si presedintelui parlamentului.
Chiar daca Washingtonul s-a grabit ieri sa salute „un nou pas inainte” in procesul de adoptare a constitutiei, tensiunile dintre siitii, sunnitii si kurzii din parlament ameninta in mod concret finalizarea acestui proces.
Sunnitii sunt ingrijorati ca aprobarea federalizarii va conduce la crearea unei zone autonome siite in sudul Irakului, asemeni nordului kurd, insa sub influenta Iranului.
Sunnitii se tem ca o mai mare autonomie a celor doua zone, nord si sud, va compromite impartirea veniturilor din aceste regiuni bogate in petrol.
Siitii si kurzii dispun de o majoritate suficienta pentru a adopta actualul proiect de constitutie chiar si fara sprijin din partea sunnitilor, insa expertii apreciaza ca acest lucru ar reprezenta o miscare politica riscanta.
Americanii, acuzati ca au pactizat cu islamistii
Un alt punct deosebit de disputat este cel religios. Pentru a nu se depasi termenul limita, SUA si-au redus opozitia fata de ideea infiintarii unui stat islamic in Irak. Astfel, diplomatii americani i-au sprijinit pe conservatorii religiosi care amenintau ca vor dinamita negocierile in cazul in care islamul nu va fi considerat prima sursa a legilor.
Grupurile seculare si liberale s-au declarat dezamagite de atitudinea americanilor, calific