A apărut la sfârşitul lui 2004 romanul Puterea nevăzută de Nicolae Breban, a treia piesă a unui edificiu narativ proiectat ca tetralogie, aşa cum autorul ne-a avertizat. Celelalte două piese publicate sunt romanele Ziua şi noaptea (1998) şi Voinţa de putere (2001). A patra piesă este în curs de elaborare.
Am tot aşteptat (câteva luni!) să se pronunţe despre Puterea nevăzută actuala noastră critică de întâmpinare. Şi abia de curând am putut citi, în ,Cuvântul", un comentariu semnat de Ovidiu Verdeş. S-au dus vremurile, după câte observ, în care cronicarii literari se îmbulzeau să scrie primii despre cărţile lui Breban, ca semn al capacităţii de reacţie promptă.
Nu uit, pe de altă parte, că Bunavestire de N. Breban pătrundea în lotul primelor zece romane româneşti din toate timpurile, potrivit rezultatelor unei faimoase anchete iniţiate de revista ,Observator cultural". Oricât de relative, de ,neserioase" ar fi asemenea clasamente şi ierarhizări, stabilite prin plebiscitare, ele spun totuşi ceva despre cota de receptare a unui scriitor, despre locul pe care îl ocupă, la un moment dat, în percepţia publică. în prezent constatăm, în ce-l priveşte pe Breban, o diminuare considerabilă a cotei de receptare. Cândva prozatorul era în atenţia tuturor pe când azi, iată, o carte nouă a sa rămâne atâta vreme necomentată.
Ce se întâmplă? Implică şi o judecată estetică această dezinteresare a noilor critici de literatura lui Breban? Nu scriu despre ultimele lui cărţi pentru că le socotesc neizbutite? Ilustrează ele, în ochii lor, tot atâtea eşecuri literare?
Dar putem interpreta în fel şi chip tăcerea instalată de la o vreme în jurul cărţilor lui Nicolae Breban. Poate fi vorba, într-adevăr, de o rea opinie subînţeleasă referitoare la aceste cărţi, după cum poate fi vorba şi de o capitulare în faţa cantităţii. Noii critici de
