Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scolile si liceele, finantate dupa numarul de elevi

Publicat in Romania Libera, miercuri 24 august 2005 ·

Ministerul Educatiei si Cercetarii are in vedere descentralizarea invatamantului preuniversitar, care va fi implementata, o data cu inceperea noului an scolar, si in judetul Constanta. Intr-o prima faza, descentralizarea invatamantului preuniversitar va cuprinde maximum 15 judete din tara, alese conform unor criterii bine stabilite, printre care si unele ce se refera la reprezentativitatea scolilor respective pe plan national. Reprezentantii Ministerului Educatiei si Cercetarii sunt de parere ca acest proces va dura in jur de 3 ani de zile. O astfel de strategie, conform MEdC, se impune deoarece programul similar care a functionat la nivelul tarii pana in prezent a fost atat de slab organizat incat a avut ca efect secundar stagnarea oricaror finantari venite din partea Bancii Mondiale. Noul proiect urmareste dezvoltarea unitatilor scolare in functie de zona si stabilirea bugetelor in functie de numarul de elevi. Printre propunerile inaintate de catre Ministerul Educatiei si Cercetarii, conducerii Inspectoratului Scolar Judetean Constanta se numara si cele referitoare la punerea la dispozitia unitatilor scolare a fondurilor necheltuite intr-un an si transformarea invatamantului de stat intr-unul public. MEdC a promis ca, pana in anul 2007, educatia va dispune de 6% din bugetul de stat. Reteaua scolara va cuprinde un numar de scoli de centru care vor avea afiliate de la 5 pana la 10 unitati din localitatile din apropiere. Scolile cu clase I-IV din zonele rurale in care invata un numar mic de copii vor fi administrate de conducerile celor cu clase I-VIII sau I-X din localitatile mai mari aflate in apropiere. Conform normelor Ministerului Educatiei si Cercetarii, nu vor fi totusi desfiintate scolile de centru care nu vor avea in total 200 de elevi. Noua lege cuprinde prevederi de finantare si administrare a patrimoniului inspectoratelor scolare. Astfel, s-a decis ca

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 5 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 6 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 8 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 4 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 6 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 6 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 11 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 7 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/8°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°