Rectorii universitatilor de medicina si farmacie din Bucuresti, Cluj-Napoca, Iasi, Arad, Craiova si Targu-Mures vor adresa o scrisoare deschisa Parlamentului si presedintelui Romaniei, Traian Basescu, nemultumiti de proiectul de modificare a legii spitalelor aparut deja pe site-ul Ministerului Sanatatii.
Ei sustin ca o astfel de schimbare a legii spitalelor aduce prejudicii invatamantului medical romanesc universitar si postuniversitar si risca sa complice criza financiara existenta in sistem.
Vicepresedintele Consiliului National al Rectorilor din cadrul universitatilor de medicina din tara, Florin Popa, a declarat, dupa intalnirea rectorilor, care a avut loc la Universitatea de Medicina si Farmacie la Targu-Mures, ca acestia s-au declarat, in unanimitate, nemultumiti de modificarea legii.
"Proiectul vine in contradictie cu alte prevederi legislative, unele chiar legi organice", a afirmat Popa. El a adaugat ca pentru o astfel de initiativa ar trebui consultati si alti factori care lucreaza in sistemul medical.
Astfel, in urma intalnirii, s-a cazut de acord ca Ministerului Sanatatii sa ii fie propusa o analiza a textului aparut pe site-ul ministerului, la care sa participe si reprezentanti ai Ordinului Asistentilor, Colegiului Medicilor, asociatiilor de protectie a bolnavilor si ai societatii civile.
"Vrem sa formulam cum se cuvine o astfel de modificare legislativa, pentru a creste calitatea actului medical", a mai spus Popa.
"Este o lege facuta cu mana si piciorul stang", a spus, la iesirea de la intalnire, medicul-senator Sorin Oprescu, care a lucrat la actuala lege a spitalelor si a fost si el invitat la dezbaterile de la Targu-Mures. "Stau si ma intreb daca nu cumva e vorba de minti defecte. Nu poti sa transformi din centre de