Nu o dată literatura a dat replica, specific fabulatorie, doctrinelor politice sau filosofice. Şi asta mai ales în epocile când o astfel de doctrină a fost dominantă. E dovedit meritul literaturii de a fi participat intens şi subtil la configurarea istoriei spiritului, pentru că, mai mult decât îl reflectă, uneori îi intuieşte şi chiar îi influenţează evoluţia. Literatura însăşi e o creaţei a spiritului, ludic în forma reprezentării şi grav în substanţă. Dimpotrivă cu posibilităţile date de complexitatea şi libertăţile speciei, romanul deţine şi privilegiul dezbaterii momentelor de criză care inflamează umanitatea unui timp. O poate face în registru serios-impresionant sau în excese analitice discret minate de un umor conţinut, dar nu mai puţin îngrijorător. Acest al doilea tip de experienţă romanescă i-a reuşit exemplar lui Karel Capek nu numai în Fabrica de absolut (1922), dar şi în Război cu salamandrele (1936), roman ce pare o continuare a celui dintâi prin personaje şi discurs excesiv. Numai că este extrapolat la o altă ,realitate". Paradoxal, se poate spune că Capek e un umorist grav, care incită la meditaţie şi niciodată la râs frivol. Şi asta pentru că umorul lui e al unui vizionar care scrutează esenţele, adevărurile verificate de trecerea timpului. Recitit după şapte decenii de la publicarea lui, romanul Război cu salamandrele, ca imagine a oricărei expansiuni, ameninţătoare pentru anumite colectivităţi umane, e foarte actual. Ficţiunea, deşi e orientată spre viitor, fără să neglijeze trecutul, nu-şi revendică atributul de ,science", în accepţia dată unui anume gen de literatură, în care s-ar încadra mai curând Fabrica de absolut sau piesa R.U.R. Ştiinţa posedată de scriitor, cum se deduce din acest roman al proliferării îngrijorătoare a salamandrelor, e una a istoriei şi nu una dintre ştiinţele exacte.

Umanitatea e avertizată asupra unor