Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Europa, bantuita de stihii

Publicat in Adevarul, miercuri 24 august 2005 ·

Natura a devenit nemiloasa. Dupa reguli pe care numai ea le stie, s-a dezlantuit cu forte uriase, ce depasesc cu mult capacitatea omului de a se impotrivi, de la un capat la altul al batranului Natura a devenit nemiloasa. Dupa reguli pe care numai ea le stie, s-a dezlantuit cu forte uriase, ce depasesc cu mult capacitatea omului de a se impotrivi, de la un capat la altul al batranului continent.

Incendii devastatoare in Portugalia, Franta si Spania

Cu ajutorul intaririlor trimise de alte tari europene, portughezii incearca sa stinga cele cateva zeci de incendii de padure izbucnite pe teritoriul tarii, dintre care 32 sunt inca in afara oricarui control. Mai mult de 3.350 de pompieri si 600 de militari, sustinuti de 933 de vehicule si 38 de elicoptere si avioane cu apa se lupta sa stinga incendiile ce devasteaza in special centrul si nordul tarii, zone confruntate cu cea mai grava seceta din 1945. Premierul Jose Socrates spune ca Portugalia ar putea recurge la Fondul european de solidaritate, sprijin acordat atunci cand valoarea pagubelor depaseste trei miliarde de euro sau 0,65 la suta din PIB-ul tarii care prezinta cererea. in 2003, Portugalia a solicitat accesul la acest fond si a primit aproape 49 milioane de euro. De la inceputul acestui an, mai mult de 134.500 de hectare de padure si culturi au fost distruse de incendii in Portugalia, pagubele fiind mai mari decat cele inregistrate pe toata durata anului trecut. 14 persoane, dintre care zece pompieri, si-au pierdut viata. Autoritatile au anuntat pentru ieri instituirea "starii de urgenta foarte ridicata" in cea mai mare parte a teritoriului. Spania este si ea in alerta permanenta, incendii mistuitoare amenintand zone locuite din Galicia, in nordvestul tarii. Franta, confruntata cu situatii grave in sud-est, s-a vazut nevoita sa mobilizeze ieri cel putin 650 de pompieri si 190 de autovehicule pe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

Ciucă: am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie, am votat util

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a votat duminică dimineaţă în cadrul alegerilor prezidenţiale. „Am votat pentru prosperitate securitate şi democraţie, am votat util”, a spus Ciucă la ieşirea de la urne.

Lucian BODE, la ieșirea de la vot: Am votat OMUL căruia îi se potriveşte cel mai bine HAINA prezidenţială

Gandul acum o ora
Printre primii lideri liberali care au votat deja se numără și secretearul genearl al PNl, Lucian Bode. Începând cu ora 07.00, acesta a declarat că a”votat omul căruia îi se potriveşte cel mai bine haina prezidenţială”. Bode a votat la Secția nr. 1,

Alegeri prezidențiale 2024. Candidați sancționați pentru propagandă electorală / Câte amenzi s-au dat

HotNews acum o ora
Mai multe persoane, inclusiv candidați la alegerile prezidențiale, au fost sancționate pentru propaganda electorală, după încheierea oficială a campaniei electorale, a anunțat duminică dimineața purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Mo

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum o ora
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024. Prezența la vot a românilor, din oră în oră

Cancan acum 27 minute
Astăzi, 24 noiembrie 2024, cetățenii români sunt chemați la urne pentru a-și alege președintele care va conduce țara în următorii cinci ani. Secțiile de votare s-au deschis la ora 7:00 dimineața și vor rămâne deschise până la ora 21:00. Alegătorii p

Rusia interzice adopţia copiilor ruşi în ţările care permit tranziţia de gen. Motivul care stă la baza acestei legi

Ziare.com acum 53 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, 23 noiembrie, un proiect de lege care interzice adoptarea de copii ruşi de către cetăţeni ai ţărilor în care tranziţia de gen este legală, relatează AP. Liderul de la Kremlin a aprobat, de asemen

Referendum Bucureşti 2024. Bucureștenii, aşteptaţi duminică să răspundă la trei întrebări

HotNews acum 31 minute
Aproape 1,8 milioane de alegători din Bucureşti sunt chemaţi duminică, 24 noiembrie, odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, și la referendumul local inițiat de primarul general Nicușor Dan, care vrea ca bucureștenii să decidă în privința î

A început VOTAREA în țară la alegerile PREZIDENȚIALE. Românii aleg președintele în al nouălea scrutin de după Revoluție

Gandul acum 2 ore
Cele aproape 19.000 de secțiile de votare din țară pentru primul tur al alegerilor prezidențiale s-au deschis la ora 07:00. Aproximativ 19 milioane de români cu drept de vot sunt așteptați să își aleagă candidatul preferat dintre cei 14 rămași în cu

300.000 de români din diaspora au votat până duminică la ora 8.00

Mediafax acum 26 minute
Aproape 300.000 de români din diaspora au votat la primul tur al alegerilor prezidenţiale până duminică la ora 8.00. Datele arată o participare diversificată, cu prezenţe consistente în ţările europene cu mari comunităţi de români, dar şi o implicar

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°