Ion Vinea s-a dedicat gazetăriei până aproape de sacrificiul carierei de scriitor. Situaţia i-au impus-o greutăţile vieţii: din publicistică putea trăi, din literatură - nu. Întâmplarea face ca foarte tânărul poet Ion Iovanaki, debutând în 1912, la 17 ani, la revista ,Simbolul" şi publicând apoi alte poezii în 1913 la ,Noua revistă română", să fie remarcat de unul din marii ziarişti ai momentului, N. D. Cocea, şi invitat să colaboreze la gazetele lui ,Rampa" şi ,Facla". Va fi începutul unei colaborări, al unei prietenii şi al unei solidarităţi de durată. Gazetarul Eugen Vinea, cum semna de-a lungul anului său de debut 1913, va porni cu însemnări de critică literară, prelungite cam în acelaşi ton şi cu aceleaşi opţiuni moderniste (în direcţia simbolismului) în anii 1915-1917, dar va vira categoric spre publicistica politică din 1918, la publicaţii cum sunt ,Chemarea", ,Arena", ,Clopotul". Semnează pentru scurtă vreme, la începutul anului 1914, Ion Eug. Vinea, iar apoi se va consacra sub pseudonimul binecunoscut contemporanilor săi şi posterităţii. Îşi va continua activitatea publicistică, din ce în ce mai febrilă şi mai incisivă, de pe poziţii de stânga, la ,Adevărul" şi ,Adevărul literar şi artistic" (în 1920-1921), ,Luptătorul" (1921-1922), ,Flacăra" (1922), se va dedica publicaţiei proprii ,Contimporanul" (1922-1932), revine la ,Adevărul" din 1926 etc. Solidaritatea avangardistă cu Tristan Tzara, din cea mai fragedă tinereţe, este concurată de colaborarea foarte apropiată cu N. D. Cocea, pe tărâmul gazetăriei politice. La ,Facla" este prim-redactor în 1925-1926, iar din 1930 (până în 1940) îi succede ca director lui N. D. Cocea. În anii 1938-1944 a fost preşedinte al Uniunii Ziariştilor Profesionişti, deci avea prestigiu şi autoritate. Publicistica l-a absorbit aproape total, până la a-şi neglija literatura. Poeziile nu şi le-a adunat niciodată în volum: i-au