Loganul are mare cautare atat pe pietele occidentale, cat si pe cele central si est-europene. O arata diverse studii despre vanzarile de autovehicule in aceasta parte a Europei.
Se pare ca pentru cumparator, indiferent de unde provine el, important este pretul de comercializare a masinii.
Dupa ce au asistat oarecum indiferenti la ofensiva Loganului, ceilalti producatorii mondiali de autovehicule si-au dat seama ca segmentul masinilor ieftine reprezinta o piata mare de care trebuie profitat.
Astfel, apar tot mai multe masini vandute la un pret de sub 10.000 euro.
Dacia Logan a fost cel mai bine vandut model in Europa Centrala si de Est in primul semestru al acestui an, potrivit companiei britanice de cercetare de piata Jato Dynamics. El a devansat modele precum Skoda Octavia, Opel Astra, Renault Megane, Suzuki Ignis. Studiul britanicilor vine sa confirme ceea ce au declarat cei de la Renault la inceputul lunii iunie.
Potrivit francezilor, in aceea perioada, Logan era deja a doua marca dupa volumul vanzarilor in Serbia, a noua marca in Slovacia, a patra in Turcia, a 14-a in Ungaria si a cincea marca in Cehia.
Potrivit studiul britanic, Dacia a saltat de pe pozitia a noua pana pe locul doi, in privinta vanzarilor pe piata central si est-europeana la sfarsitul celui de-al doilea trimestru al anului 2005. Majorarea cu 134% a vanzarilor Dacia a fost sustinuta de lansarea modelului Logan.
Doar Skoda este inaintea Daciei, dar in acest caz, producatorul ceh ofera mai multe marci la vanzare decat producatorul roman, care comercializeaza doar modelul Logan.
Renault, Opel si Toyota completeaza clasamentul celor mai de succes marci vandute in Europa Centrala si de Est. Loganul a beneficiat de cresterea cererii pentru masini din clasa mica. Aceasta a facut un salt de 10,9%, iar cota de pia