Motivatiile remanierii Guvernului oscileaza, in principal, in jurul ideii de eficientizare a executivului. In momentul in care se ia decizia de a face mai multe modificari in compozitia unei institutii, cauzele sint multiple, ele variind in functie de persoana celor inlocuiti. Nu exista o motivatie identica pentru toti, cu toate ca se urmareste eficientizarea Guvernului, in ansamblul sau. De fapt, cei vizati pot ajunge chiar pretextul primenirii de dragul unei posibile relansari a unei guvernari ezitante. Ideea de remaniere mai are un inteles, destul de interesant, in afara aceluia care consemneaza schimbarea propusa: acela de a inlatura defectele dintr-un angrenaj. Pentru a vedea cum stau lucrurile in cazul remanierii noastre la zi, trebuie sa facem distinctia intre doua angrenaje diferite, dar interdependente.
Primul angrenaj ce poate parea deteriorat in acest moment este acela al imaginii „defecte“ a unor elemente guvernamentale. Evident, este vorba despre ministrii cu imagine proasta sau imperceptibila (datorata lipsei de notorietate). Acestia afecteaza bunul mers al intregului angrenaj (executivul), iar scopul remanierii este readucerea acestuia la starea de functionare.
La baza deciziei de a schimba un ministru trebuie sa stea o evaluare. Ideea general acceptata este ca evaluatorul trebuie sa fie seful guvernului, primul ministru, care ne-a asigurat de faptul ca el personal si-a evaluat permanent echipa si ca decizia ii apartine. Este oare asa? Se pare ca nu. Bineinteles ca Tariceanu are propria sa perceptie si cel mai probabil, este si cea mai corecta, dar decizia nu ii apartine in totalitate. Decizia sa a fost fundamentata pe baza perceptiilor partenerilor din Alianta, si mai mult ca oricind pe baza perceptiilor si interselor Sefului Statului. In zilele premergatoare primenirii, presa a anuntat la unison ca rezultatul remanierii va fi rez
