Pe 10 august, juriul cunoscutului premiu literar britanic Booker Prize a facut publica lista nominalizarilor de anul acesta. Printre cei 17 care isi disputa premiul – important nu doar pentru valoarea lui materiala, ci mai ales pentru notorietatea pe care acesta le-o aduce autorilor (cresteri de vinzari, o circulatie mai larga a cartii, eventual traduceri) – , se numara si „grei“ ai literaturii precum: Ian McEwan, Salman Rushdie, Kazuo Ishiguro sau Julian Barnes. Presedintele juriului, John Sutherland, declara ca anul acesta a fost un an exceptional de bogat pentru fictiune, unul dintre cei mai puternici de la infiintarea premiului incoace. „Avem si o lista de nominalizari foarte echilibrata, cu patru autori deja laureati ai premiului, trei romane de debut si o varietate satisfacatoare de stiluri. Membrilor juriului le-a placut enorm aceasta experienta.“
Orice tinar prozator britanic isi doreste sa fie omologat de un premiu la fel de serios si de respectabil ca Booker Prize. Premiul aduce vizibilitate internationala, foarte multi cititori, bani, pe scurt, tot ceea ce-si doreste un autor aflat la inceput de drum. Cistigatorul de anul trecut, Alan Hollinghurst, e dovada cea mai buna in acest sens. Romanul lui, The Line of Beauty, a ajuns la scurt timp dupa ce a fost premiat unul dintre best-sellers-urile anului (la fel s-a intimplat, in anii trecuti, si cu alte romane cistigatoare: de pilda, in 2002, Viata lui Pi a lui Yann Martel, tradusa si la noi, sau in 2003,Vernon Good Little, de D.B.C. Pierre).
Putina lume stie insa ca prestigiul premiului vine mai ales din integritatea procesului de jurizare. Proverbialul spirit britanic se dovedeste un bun sfetnic atunci cind e vorba de a lasa la o parte parti-pris-urile, traficul de influenta, nepotismele sau pur si simplu pilele, prezente la multe din concursurile de acest tip, de la noi sau de aiur
