Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nicolaescu, al 15-lea curajos

Publicat in HotNews, joi 25 august 2005 ·

Eugen Nicolaescu este al doilea ministru din istoria sistemului sanitar care nu este medic. Primul, Hajdu Gabor, de profesie avocat, nu a reusit sa impuna legea in sistem. Ramane de vazut daca Nicolaescu o sa impuna un sistem financiar real.

Mircea Cinteza parea sa aiba toate atuurile pentru a fi un ministru capabil. Cu toate acestea, eternele scapari si proaste gestionari ale crizelor care au lovit sanatatea romaneasca, l-au facut sa fie unul dintre cei propusi constant pentru demitere.

Acum, Eugen Nicolaescu are la dispozitie mai putin timp decat Cinteza pentru a rezolva macar o parte dintre probleme. Este greu de crezut ca colegii de guvernare si societatea ii vor acorda timp de acomodare. Ce a gasit la minister deputatul de Mures? Liste noi de compensare, introduse la 1 august, ale caror efecte se vor vedea probabil peste o luna.

A mai gasit discutii nerezolvate cu sindicalistii, cateva rectificari acordate si altele pe drum spre Casa, care Casa este acum autonoma de minister. Si nu in ultimul rand, a gasit proiectul de modificare a Legii spitalelor, care sa fie una pe placul presedintelui Basescu, dar si dorinta de a informatiza sistemul medical, pentru a se afla, intr-un final, unde se duc banii asiguratilor.

Mai caristmatic ca fostul ministru si mult mai diplomatic cu presa, datorita faptului ca a fost purtatorul de cuvant al PNL, Nicolaescu este primit cu interes si curiozitatea de lumea medicala. Asta la prima vedere, pentru ca exista si acei multi medici care nu vor accepta cu inima deschisa sa fie condusi de un ministru care le este "inferior" din punct de vedere al studiilor pe plan medical.

De aceea, niste secretari de stat si consilieri capabili sunt extrem de necesari. Nicolaescu va pierde din start daca va face greseala lui Cinteza de a n

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Circulaţie în condiţii de iarnă în zece judeţe / Sunt depuneri de zăpadă inclusiv pe autostrăzile A0, A1, A2 și A3

G4Media acum o ora
Circulaţia se desfăşoară marţi dimineaţă în condiţii de iarnă pe drumurile din cele 10 judeţe pentru care a fost emis cod galben de ninsori – Argeş, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov (şi municipiul Bucureşti), Prahova, Olt şi

De ce se întâlnește președintele Ilie Bolojan cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România

Ziare.com acum o ora
Președintele interimar, Ilie Bolojan, va avea marți prima sa întâlnire oficială cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România, de la preluarea mandatului. Evenimentul anual, dedicat dialogului dintre președinte și reprezentanții corpului dip

UPDATE 2 - Incident aviatic pe aeroportul din Toronto. O aeronavă cu 80 de oameni la bord s-a răsturnat pe spate la aterizare. 18 pasageri răniţi au fost transportaţi la spitale locale, potrivit şefului pompierilor - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Echipele de urgenţă au intervenit luni după-amiază pe Aeroportul Pearson din Toronto după un accident aviatic în care a fost a implicat un avion Delta Airlines care decolase de pe aeroportul internaţional din Minneapolis, SUA, şi transporta câteva z

Informări publice - 18 februarie 2025

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Anunţ public privind eliberarea autorizaţiei de construire Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Braşov Judeţul Braşov anunţă următoarele: - Autorizaţia de construire nr. 529 din 03.12.2024; - Creşterea eficienţei energetice a clădirii Spitalului

POLITICO: Papa Francisc, simţind că este aproape de moarte, ia măsuri pentru a-şi proteja moştenirea. Succesiunea sa va fi probabil foarte politizată având în vedere ciocnirea cu vicepreşedintele catolic al SUA, JD Vance

News.ro acum 3 ore
Papa Francisc este foarte îngrijorat de starea sa de sănătate după ce a fost spitalizat cu bronşită severă şi se grăbeşte să rezolve problemele rămase nerezolvate înainte de lupta pentru succesiunea sa, care va fi probabil foarte politizată, în spec

Ilie Bolojan a primit la Palatul Cotroceni o delegaţie a conducerii BNR, reprezentată de Guvernatorul Mugur Isărescu. Întâlnirea, în contextul în care tabloul macroeconomic actual este dominat de riscuri şi incertitudini interne şi externe

News.ro acum 13 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a primit luni, la Palatul Cotroceni, o delegaţie a conducerii Băncii Naţionale a României (BNR), reprezentată de Guvernatorul Mugur Isărescu şi Viceguvernatorul Cosmin Marinescu. Întâlnirea a avut lo

Ministrul Finanţelor, întrebat despre Fondul de rezervă: Nu există / Avem banii pentru alegeri şi, într-adevăr, avem o sumă pentru forţă majoră, dar chiar o sumă mică / Ce spune despre deficit

News.ro acum 8 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă că Fondul de rezervă este mult mai mic decât în alţi ani, fiind cuprinse sume pentru alegeri şi ”o sumă mică” pentru forţa majoră. Ministrul afirmă că nu ne vom încadra în deficit de 7% ”dacă în fiecare zi

SUA şi Rusia se întâlnesc în Arabia Saudită pentru negocieri despre Ucraina, fără prezenţa Kievului

Mediafax acum 58 minute
Din partea Rusiei participă ministrul de externe Sergei Lavrov şi consilierul prezidenţial Yuri Ushakov, în timp ce delegaţia americană este condusă de secretarul de stat Marco Rubio, consilierul pentru securitate naţională Mike Waltz şi emisarul pe

SNSPA închide cazul profesorului Marius Pieleanu: Nu sunt probe care să ateste vinovăţia

Mediafax acum 11 ore
Comisia de Etică a Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) a hotărât, în unanimitate, în şedinţa organizată luni, să încheie procedurile aferente cazului referitor la profesorul Marius Pieleanu. Potrivit SNSPA, nu au fost ident

Lasconi îi cere lui Bolojan demiterea lui Hurezeanu: Faceţi ceva şi trimiteţi-l acasă

Mediafax acum 11 ore
„Oare ce blestem a căzut asupra României de avem parte la cârma ţării de mincinoşi şi de corupţi? Paradoxal, asta îmi întăreşte şi mai tare credinţa în Dumnezeu pentru că, totuşi, cu astfel de personaje de desene animate, România e pe harta lumii şi

Vremea

București
acum

-4°
mar.

-4°/-1°
mie.

-10°/-0°
joi

-13°/-1°
vin.

-11°/-1°
Iasi
acum

-7°
mar.

-7°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-5°/-0°
Constanta
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-0°/2°
joi

-2°/2°
vin.

-2°/0°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mar.

-4°/-0°
mie.

-6°/1°
joi

-5°/1°
vin.

-5°/2°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°
vin.

-3°/4°