Daca n-a fost nimic adevarat in spusele presedintelui Basescu despre conexiunile unor membri ai guvernului cu marea coruptie; daca totu-i curat in domeniile Energiei, Vamilor, Sanatatii sau Presei Libere; si daca exista, totusi, o singura zona in Romania unde functioneaza mai mult decit toleranta fata de presiunile grupurilor de interese legal, dar ilegitim constituite, in linia regimului PSD din anii 2000-2004, acest domeniu este cinematografia. Si anume, contrar asigurarilor premierului Tariceanu, e o coniventa care functioneaza nu pe departe, ci direct, in actele normative si in deciziile adoptate in primele sapte luni ale noii guvernari. Cel mai revelator document probator: Ordonanta privind cinematografia, aparuta in Monitorul Oficial nr. 704 din 4 august 2005.
- Un cerc vicios intr-un sistem schizoid
Retrogradarea peste noapte a proiectului de Lege a Cinematografiei, in postura unei Ordonante, sub amenintarea alegerilor anticipate, a fost parte din inundatia la moda prin care „Ministerul Culturii a trecut prin Guvern 16 acte normative in doua zile“ (cum titra Gandul din 16 iulie crt.). Si se parea ca singurul lucru ce ne mai raminea de facut – vreau sa sper ca putem vorbi la timpul trecut – era sa asteptam rezultatele, risipite de-a lungul celui de-al doilea lustru al deceniului. Ipoteza si scadenta inacceptabile! Daca n-ar fi decit pentru ca am trait in doua rinduri experienta in care nimeni dintre legiuitori, ministeriabili sau de pe la CNC, UCIN si UARF n-a admis vreo discutie despre relatia dintre ce scrisesera ei insisi pe hirtie si ce rezultase pe ecrane. Respectiv in 2001, cind erau de explicat nu atit intreruperea pentru un an si jumatate a premierelor romanesti, cit falimentul mai tuturor productiilor un timp stopate si date in vileag dupa hiatus, ca rezultat al ordonantelor devenite Lege din anii 1997-2000. Iar in al doilea caz, inc
