"Regret că am acordat prea multă importanţă artelor liberale: există mulţi sfinţi care le-au ignorat complet şi mulţi alţii care le stăpînesc, dar nu sînt sfinţi ." Fericitul Augustin, Retractationes O evidenţă: marea majoritate a călugărilor din vremea creştinismului timpuriu erau oameni simpli, de origine modestă, fără prea multă carte. O legendă spune că Sf. Antonie, părintele monahismului primitiv, refuza cu obstinaţie să primească o educaţie susţinută, de teamă să nu fie contaminat de ereziile colegilor. Ca şi Sf. Pahomie, marea majoritate a călugărilor nu vorbesc decît limba locului unde s-au născut, transmiterea credinţei se face predominant pe cale orală. Părinţii deşertului sînt extrem de reţinuţi faţă de ceea ce am putea numi "munca intelectuală"; Patericul abundă, în schimb, în referinţe la împletitori de coşuri de rafie sau plase de pescuit, alte meserii care cer un efort fizic şi concentrare. Cunoaşterea poate fi chipul luat de demon, iar studiul riscă să ocupe tot spiritul călugărului, acesta fiind sustras de la rugăciunea permanentă. Pericolul reprezentat de "cunoaştere" este încă şi mai acut pentru tinerii călugări instruiţi, entuziasmul de care ar fi putut da dovadă aceşti tineri neexperimentaţi în aprofundarea pe cale "raţională" a prezenţei Divinului în lume fiind perceput ca periculos. Intervine mai apoi ascultarea prin care călugărul admite să depindă, în mod voluntar, de un maestru spiritual şi duhovnicesc. Ortodoxia nu absolutizează ascultarea şi nici anihilarea voinţei proprii prin practicarea acestui dificil exerciţiu, dar îl recomandă, în schimb, ca fiind un mijloc de a reduce superbia intelectuală a novicilor, totul petrecîndu-se în spiritul creştinismului originar. Punerea în practică a ascultării implică deci în mod fatal încetarea exerciţiului intelectual independent, dacă acesta nu obţine acordul superiorului spiritual. Perioada de glor