- Diverse - nr. 168 / 26 August, 2005 Aderarea Romaniei la UE, in 2007 (speram!) ne si bucura, ne si intristeaza. Si asta, deoarece, dincolo de binefacerile alinierii la masa celor bogati, concurenta nu iarta pe nimeni. Nici chiar pe procesatorii romani de lapte care - constienti de factorul "concurenta" - au cerut, recent, amanarea trecerii la standardele europene in domeniu, cu un an, pana in 2008. Cauza? Lipsa fondurilor necesare pentru retehnologizare, in cazul producatorilor mici si mijlocii. Potrivit cifrelor oficiale, din cele 412 intreprinderi din domeniul laptelui - cate functioneaza in Romania -, doar 24 indeplinesc, in acest moment, cerintele europene. 19 sunt unitati mari, cu o productie de peste doua milioane de litri pe an, trei produc intre 500.000 de litri si doua milioane anual, iar doua sub 500.000 de litri pe an. Problema este, insa, ca, dintr-un total de 412 intreprinderi, 326 (cca 80 la suta) considera ca nu vor reusi sa indeplineasca cerintele Uniunii Europene, la data aderarii. 61 dintre aceste unitati sunt mari, cu o productie de peste doua milioane de litri anual, 138 sunt de talie medie, cu o productie de 500.000 - doua milioane de litri de lapte anual, in timp ce 127 produc mai putin de 500.000 de litri de lapte pe an. Cele mai afectate vor fi, potrivit estimarilor, cele medii si mici. De ce? Pentru ca nu au acces la fondurile necesare pentru retehnologizarea activitatilor. Ceea ce inseamna ca, la cel mai mic "vanticel" european, 80 la suta din industria romaneasca a laptelui este gata sa se prabuseasca. Spectrul falimentului i-a facut pe procesatorii de lapte si fermierii din judetele Covasna, Harghita si Brasov - reuniti la Sfantu Gheorghe - sa solicite amanarea cu un an, pana in 2008, a masurilor de conformare cu standardele Uniunii Europene in domeniul alimentar. GHEORGHE GIURGIU - Diverse - nr. 168 / 26 August, 2005 Aderarea