"Mănîncă mai puţin decît crezi că poţi - hrăneşte-te cu inteligenţa, nu cu stomacul. Nu te ridica niciodată de la masă sătul şi vinovat că ai mîncat ca un porc ." Coco Chanel "Singura eleganţă adevărată este aceea a minţii - dacă o ai, restul vine de la sine. Eleganţa este înnăscută. Nu are nimic de a face cu a fi bine îmbrăcat. Eleganţa e refuz ." Diana Vreeland Eleganţa este un subiect foarte vast şi, explorîndu-l, există pericolul căderii în locuri comune, platitudini, utopii sau idei sofisticate. Pe de altă parte, este extrem de greu să-l "rezolvi" într-un articol, mai ales că percepţia generală despre eleganţă este limitată şi de aceea deformată. Faptul că scriu de peste cinci ani despre kitsch nu-mi face sarcina mai uşoară acum. Atîta vreme cît kitsch-ul nu este definibil exact, nu i se poate găsi nici oponentul exact, 100%. Da, eleganţa este unul dintre antonimele kitsch-ului. Kitsch-ul nu este numai prost-gust. Eleganţa nu este doar bun-gust şi, mai ales, nu se referă doar la maniere, imagine sau, şi mai superficial presupus, la modele vestimentare. Kitsch-ul şi eleganţa sînt nişte dimensiuni psihologice ale fiinţei umane, nişte stări de spirit, anumite tipuri de gîndire şi comportament care generează obiecte sau acţiuni de prost-gust sau de bun-gust. Dar absenţa kitsch-ului nu înseamnă neapărat eleganţă. Şi, aparent paradoxal, kitsch-ul are eleganţele lui. Aici este de remarcat o notă explicativă pe care dicţionarul Webster (1913) o dă graţiei - o componentă indispensabilă a eleganţei: "Graţia, aşa cum este înţeleasă (ca parte a eleganţei), se referă la mişcările corpului şi este un grad inferior al frumuseţii. Poate să fie un dar nativ, şi astfel manierele unei ţărănci pot fi graţioase, dar cu greu pot fi considerate şi elegante". În toate definiţiile pe care le-am găsit pentru eleganţă, se repetă aceleaşi caracteristici: graţie, rafinament, bun-gust, absen