Una dintre putinele veterane de razboi care a atins varsta de 85 de ani traieste la Iasi. Pe timpul refugiului lucra alaturi de sotul sau (amandoi medici) intr-un spital militar, aproape de frontul de vest: printre explozii, sub suierat de gloante, cu umbra mortii atingandu-le pasii.
Otilia isi aminteste ca pur si simplu dansa de bucurie la vestea ca inca un soldat a ramas printre cei vii. Tot atunci, in timpul razboiului, in aceleasi conditii vitrege, a nascut-o pe singura sa fiica. Vitejia acelor clipe paleste in fata actelor de umanitate ce i-au format caracterul si i-au croit destinul. E drept ca amintirile razboiului inca ii tulbura zilele. Groaza traita demult, cu decenii in urma, nu i s-a sters din memorie femeii.
Povestea batranei din fata mea pare desprinsa din filele unui jurnal de razboi. O viata aflata acum pe ultima ei suta de metri. O viata cat se poate de implinita... Vocea-i, usor stinsa, te unge la suflet. Un aer drept, sobru, ii mangaie chipul. De sub parul carunt, doi ochi caprui (in care pare ca s-a strans intreaga tristete a orasului) cauta cu privirea usa. Femeia pare ca asteapta pe cineva care nu mai vine... Sufera mult ca la 85 de ani prea putini prieteni o mai viziteaza si o mai pot consola. Si-a pierdut de mult timp sotul si dupa decenii intregi tot nu s-a impacat cu ideea. Fiica si ginerele i-au ramas singurul sprijin de nadejde.
DEVOTAMENT. Otilia-Eugenia David s-a nascut in 1920 la Caliacra, in Cadrilater. Parintii sai lucrau acolo ca institutori si au ramas cu totii dincolo de Dunare pana cand Romania a cedat acest teritoriu in zorii primului razboi mondial. Avea 7 ani cand a trebuit sa se stabileasca impreuna cu familia la Husi. A facut liceul in micul orasel moldav si in 1939 a intrat la Facultatea de Medicina din Iasi, pe care a absolvit-o in 1945. "Eram in anul III, de-abia ma casatorisem, cand a trebuit sa plecam i
