Cetatea, la o primă vedere, îţi dă un sentiment tonic, de bine fizic, pe care, de altfel, îl ai cum păşeşti în Braşov şi dincolo de el. E ceva în atmosfera oraşelor ardeleneşti, cu arhitectura lor pudică şi culorile de turtă dulce, precum şi în cel puţin aparenta decenţă a oamenilor, care mă face să fiu foarte exuberantă. Cetatea din Prejmer e albă, simplă, uriaşă, cu o biserică liniştită şi o curte interioară îngrijită. E suficient pentru a-ţi induce o stare de confort, rezultat din prezenţa unui trecut trainic fără să se dorească spectaculos. Paul Salmen, zis şi dl Pauli, născut în Prejmer, dar emigrat, de 22 de ani, în Germania, se întoarce în fiecare vacanţă în comuna natală şi studiază documente privind trecutul ei. El face parte din Comitetul saşilor prejmereni, înfiinţat în 1982, şi rolul lui oficial este tocmai cel legat de colectarea documentelor. "Cînd începi să cercetezi undeva, parcă te cuprinde un fel de boală, nu te mai lasă", spune dl Pauli, care a ajuns şi la Arhiva de stat din Braşov, unde a pozat şi arhivat toate documentele legate de viaţa prejmerenilor. Speră ca, în timp, să le şi prelucreze şi să se nască, astfel, o cronică locală. Pînă atunci, a aflat deja destule lucruri despre viaţa cotidiană a strămoşilor lui. Aceştia, venind cu carul cu boi dinspre Rin Mein, astăzi Valonia şi Luxemburg, s-au stabilit în Prejmer pe la 1200, chemaţi de regele Geza al II-lea, al Ungariei. Fiind prima comună în calea diverselor năvăliri - turci, tătari, mongoli - (deja ne sună clopoţelul istoric alimentat de manualele noastre şcolare), iar casele din chirpici şi paie fiind distruse de nenumărate ori, s-a ajuns la construcţia încăperilor de familie din cetate. Căci cetatea din Prejmer are, ceea ce mi s-a părut foarte ingenios, 272 de camere numerotate. Nu e vorba de un vechi hotel, aşa cum turistul incult şi dornic de senzaţii tari din ziua de azi ar presupune, c