Pînă alaltăieri am umblat printr-un oraş-cam-sat numit Plock. E înfrăţit cu oraşul Bălţi din Moldova, poate asta îţi dă o idee despre ce e vorba. Am mîncat la prînz la cantină şi am ajuns să preţuiesc atmosfera şi mîncarea de la noi de jos ("la noi jos" fiind o cantină cu chelneri cam nesimţiţi care îţi aduc deseori altceva decît ai comandat pentru că felul comandat s-a terminat). Erau trei bucătărese grăsulii, cu costume cîndva albe (mai scapă cîte o picătură de ciorbă, un pic de sos de la friptură pe costum şi îl mai înfrumuseţează - par să aprecieze tipul ăsta de îmbunătăţiri vestimentare), genul de bunicuţă care gustă din mîncare în timp ce o prepară. Preţurile sînt însă destul de mari, ceva mai mari ca la noi. Seara e ceva mai bine, măcar pentru că se mănîncă afară, pe o terasă. Oferta însă e săracă, iar servirea lentă de tot. E bine din punct de vedere social, ajungi să te împrieteneşti cu cei cu care stai la masă. Le afli viaţa, le afli arborele genealogic, practic după 2-3 mese devii aproape parte din familie. Şi cînd îl vezi apoi, îl întrebi dacă pe mătuşa Vera o mai dor şalele, dacă bunicul Sebastian mai umblă după fuste şi dacă micuţul Ludowik a luat premiu în clasa I. De Internet nu s-a auzit, de programe TV nedublate în poloneză aşijderea. Limba engleză e o necunoscută, cu excepţia recepţionerei de la hotel (hotel de 2 stele cel mult) nimeni nu părea a înţelege vreun cuvînt. La Varşovia lucrurile stau muuuult mai bine, dar tot îmi lipseşte prezenţa celor cu care mă văd, mai rar sau mai des, la Bucureşti. E mai simpatic la Bucureşti, muncim mai serios, ne şi distrăm mai serios, mîncăm mai bine şi discutăm într-o limbă mai melodioasă. Şi pot să mai văd şi un film într-o limbă pe care o înţeleg. Ieri am văzut oraşul vechi, am băut bere cu nişte polonezi de la biroul de aici, am încercat să ajung şi la un concert, dar nu mi-a ieşit. Îmi place Varşovia, nu cî