Într-un interviu difuzat cu cîteva săptămîni în urmă pe TVR 1, Serge Moscovici, o prezenţă aproape discretă şi însingurată, se străduia să iasă cu bine din încercările repetate ale reporteriţei (sau reporterului - patriotismul excedează sexul) de a-l integra valorilor culturale româneşti. Ceea ce nu a putut rezolva politeţea omisivă a rezolvat, în cele din urmă, sinceritatea frustă. Da, s-a născut în România, într-o familie de evrei, dar odată cu plecarea sau moartea ultimelor rude din ţară, nu îl mai leagă nimic. Înţelege, însă nu poate vorbi limba română. Se consideră român sau francez? Se consideră francez. România din care a trebuit să fugă la douăzeci şi ceva de ani se comportă acum ca o iubită nostalgică pe care el nu o mai poate iubi. L-ar vrea înapoi după ce l-a respins. Nu-i rămîne decît să se apuce de citit (Cronica anilor risipiţi, Polirom, 1999; Epoca maselor. Tratat istoric asupra psihologiei maselor, Institutul European, 2001; Psihologia socială sau maşina de fabricat zei, Polirom, 1997) pentru a înţelege că, dincolo de amintirile fundamentale ale copilăriei şi tinereţii, o ţară îi datorează unui individ ceva mai mult. României şi reporterilor săi nu le este foarte clar nici în ziua de astăzi că tot ce şi-a oferit această ţară sieşi şi celorlalţi în ultimii 60 de ani se poate rezuma, la un bilanţ lucid şi sincer, într-un cuvînt puţin onorant: traumă. Mulţi români o poartă cu ei o viaţă întreagă în valizele de avion, fără să înţeleagă ce atîrnă aşa de greu peste kilogramele regulamentare. Ca şi recuperatorul filosof din Filantropica, observi, citindu-l şi ascultîndu-l pe Moscovici, că viaţa e complexă şi are multe aspecte, dar mai înţelegi şi că, într-un mediu ostil, valorile sînt pierdute o dată pentru totdeauna. Aviz recuperatorilor culturali! Serge Moscovici a debutat în 1961 cînd, odată cu publicarea tezei de doctorat, La psychanalyse, son image et s