Îi facem de cele mai multe ori cu gîndul ascuns de a ne fi cîrje la bătrîneţe. Îi socotim nişte prelungiri ale noastre: dăm laolaltă cu ei examene de capacitate sau de admitere, retrăim împreună incertitudinile adolescenţei, îmbătrînim unii lîngă alţii spunîndu-le "băi, copile", urechindu-i de multe ori pentru că nu au "experienţa vieţii". Ne îndeplinim prin ei visele pe care nu le-am atins din varii motive. Le decidem traseul existenţial alegînd în locul lor, ignorînd de multe ori talanţii cu care i-a înzestrat Dumnezeu. Îi distrăm plimbîndu-i prin parc, ducîndu-i la Mac, cumpărîndu-le jocuri cu eroi necunoscuţi nouă. Îi ideologizăm un pic în grădiniţe şi şcoli, îi creştem în spirit competitiv. Uneori îi şi ascultăm. Textele de mai jos au apărut ca urmare a unei ascultări active la care s-au supus oamenii mari. Autorii lor sînt copii înscrişi la Atelierul de creativitate al Muzeului Ţăranului Român. Temele propuse de noi au fost nişte bobîrnace, mici pretexte care le-au pus în mişcare imaginaţia... Corpul nostru, interlocutorul nostru "Dragii mei ochi, Încă de la început vreau să vă spun că nu mă bucur că vedeţi toate prostiile din lume. Ieri am fost în parc, am stat cu prietenii, am văzut multe frumuseţi ale naturii, copaci verzi, păsărele cîntînd. Mă bucur că am ochi ca să mă uit la toate telenovelele! Vă mulţumesc pentru culoarea şi frumuseţea voastră, pe care mi-o daţi tot timpul. Cu drag, Marina." (14 ani, Şcoala nr. 24, Bucureşti) "Dragele mele urechi, Pînă acum aţi auzit tot felul de prostii, dar ştiu că pe o ureche vă intră, pe alta vă iese. Voi suferiţi cînd auziţi pe mami că ţipă la mine, ori mă trage de urechi (asta foarte rar). Însă am trăit şi clipe de fericire, deoarece am auzit şi aţi auzit tot felul de cîntece şi poezii. Cred că aţi fost încîntate, la fel ca şi mine. Unele momente de la şcoală au fost foarte neplăcute, de exemplu cînd profesorul de g