Presedintii de Consilii judetene ar putea fi alesi prin vot uninominal incepand cu 2008, daca Parlamentul va adopta pachetul legislativ privind reforma Administratiei publice pe care il propune Alianta, a declarat, ieri, presedintele Comisiei de administratie a Camerei Deputatilor, Dan Motreanu.
El a precizat, citat de Mediafax, la Scoala de vara a TNL, ca Legile administratiei vor intra in dezbaterea Parlamentului in luna septembrie, iar daca se va intarzia adoptarea acestora este posibil ca Guvernul sa-si asume raspunderea pentru un pachet de acte normative referitor la aceasta tema.
Liberalul a mai spus ca presedintii de Consilii judetene vor fi alesi la fel ca si primarul, fiind introdus principiul simetriei juridice. Acesta inseamna ca un presedinte de Consiliu judetean poate fi schimbat cu acelasi numar de voturi cu care a fost ales, a explicat el.