Nu s-ar zice, dar noţiunea aceasta, eleganţă, dă multă bătaie de cap. Pare uşor de definit: bun-gust (dacă nu ne izbim de zidul îngăduitoarelor dictoane şi proverbe), stil, măsură, "linie", rafinament, graţie, respect al clasicului etc. Luată însă la bani mărunţi, se dovedeşte a avea un mare potenţial de derută. Mimează alianţe, nu de puţine ori pentru a-şi putea ironiza partenerii. Nu există o defilare de modă, fără să ni se bombardeze urechile cu "eleganţa" unui stil sau a altuia, încît, pe cale de consecinţă, moda pare a fi, prin definiţie, domeniul ei de predilecţie. Dar ce ne facem cu - iau la întîmplare - grunge-ul, triumf a tot ce este şleampăt-simpatic? Roland Barthes, chiar el, regretă, în Système de la Mode, a nu fi vorbit despre "farfelu" care - continuă semioticianul, în paranteză, ce-i drept - "datorează mult unui anumit cinematograf. Este cert însă că are ceva revoluţionar, pentru că zdruncină tabuurile tradiţionale ale Modei...". Nimeni nu neagă, teoretic vorbind, dreptul "alb-negrului" de a domina peste toate combinaţiile de culori. Să ne uităm la una dintre multele ţinute create de Givenchy pentru Audrey Hepburn. Dar dacă nimerim peste o jună în sutien negru şi chiloţi albi dansînd din buric la un show estival... Cînd vedem un sportiv sărind cu prăjina, zborul său ne încîntă, este plin de eleganţă, pentru că elanul, înălţarea, alungirea fac parte din zestrea acesteia. Un campion al probei de garduri ne va stîrni doar o admiraţie de ordinul performanţei, ochiul participă altfel la recordul lui, un mic salt ce restabileşte prea repede contactul cu pămîntul. Simplitatea liniilor ne-ar putea fi şi ea un ghid în apropierea de miezul noţiunii în chestiune. Să lăsăm doricul, să ne situăm mai aproape de zilele noastre. Arhitectura lui Niemeyer ne trimite într-acolo, cu făgăduinţa unei adevărate paradigme. Dar, dacă avem în faţa ochilor o fotografie luată în