După prăbuşirea imperiului sovietic şi încetarea războiului rece, în orientarea politicii externe americane se ciocnesc trei principale şcoli de gîndire: Realpolitik, internaţionalismul liberal şi neoconservatorismul. Henry Kissinger continuă să pledeze pentru realism politic, în partidul democrat fiinţează o puternică ramură liberală, iar în administraţia republicană a lui George W. Bush s-a afirmat cu multă forţă doctrina neoconservatoare. În America, spre deosebire de Europa, liberalismul şi, în prezent, neoliberalismul au o marcată tentă de stînga. Unul din cei mai cunoscuţi analişti neoliberali, Thomas L. Friedman, columnist la The New York Times, a publicat recent o carte The World is Flat: a Brief History of the Twenty-Frist Century, în care susţine că la începutul secolului XXI lumea este plată. Pentru neoliberali, izvorul libertăţii umane este piaţa liberă, iar Friedman preamăreşte piaţa liberă care aduce grosul ingredientelor menite a face o societate liberă şi plină de satisfacţii umane. Influenţat de marxism, el consideră avansul tehnologic ca factorul care alimentează dezvoltarea economică şi forţele economice care formează societatea. Friedman declară sentenţios: "Eu sînt determinist tehnologic". Analizînd prăbuşirea Uniunii Sovietice, Friedman enumeră contradicţiile interne şi ineficacităţile sistemului, suprastructura militară edificată în Europa de administraţia Reagan, care a silit Kremlinul să se falimenteze cu cheltuieli militare şi chiar nefericitele eforturi ale lui Mihail Gorbaciov de a reforma ceva care nu poate fi reformat; dar, precizează Friedman, "dacă aş fi nevoit să punctez acel factor ca primordial între egali, acela a fost revoluţia informatică de la începutul anilor '80". Ea a fost decisivă în căderea imperiului sovietic. Acesta este cadrul conceptual în care analizează Friedman fenomenul globalismului, menţionînd, de pildă, că ceea c