Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A revenit vacanta pe piata valutara

Publicat in Curierul, vineri 26 august 2005 ·

Evolutia cotatiilor monedei unice a fost, ieri stransa, ele reducandu-se la circa 1 ban. "Exportatorii au inceput sa se multumeasca cu noul prag al euro de 3,5 lei, gandindu-se ca s-au confruntat si cu acela de 3,4 lei, in timp ce importatorii au amintirea proaspata a cursului de aproape 3,6 lei, asa ca acum toata lumea este multumita, comenta evolutia pietei un dealer bancar.

O inchidere a lunii la 3,5 lei nu ar trebui sa mire, chiar daca volumele zilnice pe clientii sunt in jurul a 300 - 400 milioane euro".

Cursul mediu al euro a fost aproape egalul celui de acum doua zile, 3,5086 fata de 3,5091 lei.

Euro nu a coborat sub pragul de 3,5 iar maximul a fost de 3,5120 lei.

Dolarul a coborat de la 2,8778 la 2,8522 lei, mai jos cu 0,0734 lei fata de joia trecuta. Scaderea de ieri s-ar putea amplifica datorita evolutiei pe care a inceput sa o aiba paritatea euro/dolar.

Pe pietele internationale euro a reusit sa revina peste pragul de 1,23, atingand pe pietele asiatice un maxim de 1,2321 dolari, fata de un minim de 1,2161 dolari.

Cresterea monedei unice se datoreaza din nou unor cauze tehnice si speculatiilor, factorii fundamentali reducandu-si din importanta.

Indicele german Ifo, care masoara increderea din economia germana a fost stabilit pentru august la 94,6 puncte fata de 95 puncte in iulie. Incertitudinile legate de evolutia paritatii au mentinut pretul unciei de aur la valori de 439 - 440 dolari.

Pe piata monetara s-a observat o usoara crestere a dobanzilor la o zi, de la 2 - 5 la 3 - 5%, cele la o saptamana mentinandu-se la 4 - 7%, cele la o luna la 5,22 - 8,22% iar cele la un an la 5,72 - 8,41%.

Evolutia cotatiilor monedei unice a fost, ieri stransa, ele reducandu-se la circa 1 ban. "Exportatorii au inceput sa se multumeasca cu noul prag al euro de 3,5 lei, gandindu-se ca s-au confruntat si cu acela de 3,4 l

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prințesa Kate, diagnosticată cu cancer, anunț de ultimă oră despre sănătatea ei

HotNews acum 2 ore
Prințesa Kate, care a anunțat la începutul lunii septembrie 2024 că a finalizat ședințele de chimioterapie preventivă, a transmis marți că este „o ușurare să se afle acum în remisiune” după ce a fost diagnosticată cu cancer, scrie AFP. „Așa cum știu

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 ianuarie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Dan Diaconescu

Cancan acum 45 minute
Invitatul zilei este Dan Diaconescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum o ora
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

Şofer oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă, la Constanța

G4Media acum 55 minute
Un tânăr de 26 de ani a fost oprit, marţi, de poliţişti în trafic cu focuri de armă, pe drumul naţional DN 22C, între Medgidia şi Poarta Albă, existând bănuiala că autoturismul pe care acesta îl conducea fusese furat, a informat Inspectoratul de Pol

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 4 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Un atelier auto din Odorheiu Secuiesc, cuprins de flăcări

Informația Harghitei acum 2 ore
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Oltul” precizează că incendiul, izbucnit în această seară, se manifestă pe o suprafață de aproximativ 300 mp. Pentru stingerea flăcărilor, la fața locului s-au deplasat și intervin 3 echipaje din cadrul Deta

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 8 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Dosar penal pentru trafic de minori în cazul centrelor pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureş. Ar fi fost luați cu forța din familiile lor pentru banii de finanțare

Ziare.com acum 5 ore
DIICOT a comunicat marți, 14 ianuarie, că a inițiat, încă din decembrie 2024, o anchetă penală referitoare la centrele pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureș, inclusiv pentru infracțiunea de trafic de minori. Există suspiciuni că acești copii

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 4 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 7 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/5°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-7°
mar.

-7°/0°
mie.

-7°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/2°
Timisoara
acum

-5°
mar.

-5°/2°
mie.

-4°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°