Ciudata infatisare are Litoralul romanesc. Rar ti-e dat sa vezi atata "unitate in diversitate", in ce-a facut mana omului (sau n-a facut inca), pe o fasie de nisip de vreo 100 si ceva de kilometri. Bucati de plaja ticsite de cearsafuri, umbrelute, sezlonguri si terase se impletesc cu alte bucati de plaja pe care sunt stapane doar cateva corturi razlete. Minunat este insa cand iti faci curaj sa cobori pe un drum neasfaltat spre mare si dai de maluri pe care inca nu le-a inlantuit, in scop comercial, omul. Mai sunt cateva terenuri salbatice (sau semicivilizate), unde vezi doar pescarusi si, poate, o mana de oameni care fug de aglomeratie si de galagie. Si-atunci, te feliciti ca ti-ai facut curaj sa-ti rupi masina pe un drum de tara, neasfaltat, si ai facut descoperirea vacantei tale. Din fericire pentru noi, cei care ne incapatanam sa gasim liniste pe un Litoral mult prea zgomotos, putini sunt indraznetii care chiar fug de confortul oferit de hoteluri cu cateva stele si restaurante cu meniu ca la carte. Asa mai putem avea faleze salbatice, plaje virgine, nisip fara cioburi si mucuri de tigari. Asa mai avem ocazia sa ne simtim, pentru cateva minute, mici Robinson Crusoe, naufragiati pe tarmuri nelocuite, in mijlocul civilizatiei. Asa devenim atat de norocosi, incat ne putem scalda in valuri limpezi, cum mai vedem la televizor ca au marile si oceanele ce spala plajele insulelor exotice. Asa putem face diferenta intre ce-am avut si ce-am pierdut. Asa constientizam ca mai avem un ceva pe care l-am putea pierde, in goana nebuna dupa bani sau confort.

Stiu. Am vazut. M-am simtit libera si fericita pasind pe nisip fara urme. As vrea sa pot spune unde. Dar mi-e teama. O uriasa teama ca se vor gasi oameni care sa mearga in locurile astea minunate, pentru a le transforma in locurile lor "minunate". Sa nu ma puneti la zid pentru ca imi asum libertatea de a nu dezvalui coord