Pictor al "necuprinselor stari poetice", al "culorilor senine", desenator riguros, calator sensibil prin universul incarcat de lumina al spatiilor anume cautate pentru a le descoperi lumina. Acesta ar putea fi, in cateva cuvinte, portretul artistic- vazut, deslusit, comentat de critici, de colectionari - al lui Marcel Chitac. Un impatimit al formelor redate cu "minutie de bijutier, s-a spus, fie ca abordeaza peisajul, nudul, portretul, natura statica. Si totusi, simte ca "in aceasta profesie traiesti toata viata cu sentimentul ca esti un incepator sau un invatacel. Adica niciodata nu poti sa spui ca ai atins performanta. Ba, dimpotriva, cu cat inaintezi in varsta, constanti, uneori, ca stii foarte putine lucruri. Pentru ca fiecare lucrare e o noua experienta", imi spune Marcel Chitac, adaugand ca "secretul operei de arta e sa fii mereu proaspat". Soarta i-a rezervat acel privilegiu rar de a-si profesa meseria in timpul serviciului. "Sunt angajat ca pictor in cadrul Studioului de Arta Plastica al Armatei. Am preferat sa am acest statut de care beneficiez de la terminarea facultatii, ca salariat, tocmai pentru a nu fi obligat sa traiesc numai din vanzarea picturii mele, pentru a nu ajunge in situatii disperate, ca aceea de a fi nevoit sa vinzi un tablou pe o paine pentru a supravietui. Eu nu am fost niciodata intr-o asemenea situatie, insa, in general, la noi nu se poate spune ca poti trai din arta sau se poate trai bine din arta. Una din explicatii ar fi si faptul ca in domeniul nostru nu exista acel serviciu de impresariat artistic, cum exista in lumea spectacolului sau in alte domenii artistice. Ne lipseste acest intermediar intre noi, creatorii, si beneficiarii sau cumparatorii de arta. In lipsa acestui personaj, care nu mai vine, trebuie sa ne ocupam noi de vanzare, ceea ce tine de apanajul altei profesii".

Pe Marcel Chitac il intalneam, anul acesta, la sfar