Intai sub Dej, apoi sub Ceausescu, comunistii romani s-au opus cu indarjire destalinizarii.
Comunistii romani au fost socati de dezvaluirile din "Raportul Secret" al lui Hrusciov al PCUS la Congresul al XX-lea din februarie 1956. Spunand asta, ma bazez pe documente de arhiva privitoare la Plenara CC al PMR din 23-29 iunie si 1-3 iulie 1957. Plenara avea sa joace un rol crucial in restructurarea conducerii PMR, prin eliminarea din Biroul Politic, sub acuzatia de fractionism si deviere "anarho-liberalista", a "grupului" Iosif Chisinevschi-Miron Constantinescu (de fapt, un asemenea grup nu a existat vreodata, el fiind o nascocire propagandistica a lui Dej). Tema plenarei era formulata intr-un singur punct al ordinii de zi: "Darea de seama a Biroului Politic cu privire la rezultatele muncii partidului dupa Congresul al II-lea in lumina invatamintelor Congresului al XX-lea al PCUS". Prezentata de Gheorghiu-Dej, primul secretar al CC, darea de seama era de fapt o justificare a pozitiei antireformiste a PMR.
Dupa Congresul al XX-lea, in conducerea PMR existasera vagi tentative de a vorbi de rolul lui Dej si al Securitatii in excesele perioadei 1948-1955. Miron Constantinescu, mai pronuntat, Iosif Chisinevschi, in chip aluziv, lasasera sa se inteleaga ca sosise ceasul unei "autocritici" la varf. Fiecare, din motive personale si cu intentii diferite, crezuse ca linia hrusciovista va fi aplicata si in Romania. Ceea ce a urmat in cursul anului 1956 se stie: tulburarile din Polonia, venirea la conducerea acelei tari a lui Wladyslaw Gomulka, liberalizarea, revolutia si represiunea din Ungaria, framantarile si persecutiile antistudentesti din Romania, apoi, in 1957, intensificarea luptei pentru putere in URSS. Comunistii romani s-au repliat pe pozitiile unui conservatorism dogmatic pentru care reformele hruscioviste erau semnele unei maladii extrem de primejdioase. Cea
