Sute de saci cu haine si incaltaminte au fost arsi de sinistratii din comuna Cosmesti, judetul Galati, pentru ca nu aveau etichete care sa ateste ca sunt noi. Lucrurile, impreuna cu zece tone de Sute de saci cu haine si incaltaminte au fost arsi de sinistratii din comuna Cosmesti, judetul Galati, pentru ca nu aveau etichete care sa ateste ca sunt noi. Lucrurile, impreuna cu zece tone de cereale, au fost adunate de catre satenii din comuna vasluiana Tutova, una dintre cele mai sarace ale acestui judet. "Oamenii de aici sunt sarmani - spune primarul Corneliu Secareanu. Au adunat lucrurile cu efort, lasandu-se pe ei. Parca nu le venea sa creada ca cele intamplate sunt reale". Aceasta nu este singura problema pe care a intampinat-o primarul din Tutova. Plecat in fruntea convoiului cu ajutoare, Secareanu spune ca s-a oprit mai intai la Jandarmeria Galati, unde a fost amenajat un punct de colectare a ajutoarelor. Convoiul a fost indrumat catre Prefectura, care "tine evidenta exacta a celor aflati in nevoie". "Nu la noi, a venit raspunsul Prefecturii, va duceti direct la Primaria Cosmesti". Aici aceeasi placa. "Le impartiti dumneavoastra cum si cui vreti", a venit raspunsul. Pana la urma, tutovenii au inceput sa distribuie coletele primilor sinistrati care le-au iesit in cale. Nu mica le-a fost, insa, mirarea sa vada cum acestia desfac pachetele, verifica hainele daca sunt noi (cu eticheta prinsa pe ele), iar apoi, nemultumiti, le-au dat foc. Ioan Viorel Ciot, primarul din Cosmesti, spune ca aceasta atitudine vine de la numarul mare de ajutoare primite, Primaria mai avand si acum peste 20 de tone de haine. Cu lucrurile care au scapat de vapaie (neapucand sa fie distribuite) si cu cele 10 tone de cereale, ceapa, fasole si cartofi, edilul din Tutova s-a indreptat spre comuna Nanesti. Aici ajutoarele au fost primite cu bratele deschise, fara a se tine cont de eticheta.