Situatia de la Combinatul Azomures ramane neclara. Autoritatile incearca sa convinga sindicatul din uzina targ-mureseana sa renunte la revendicarile sale si sa accepte conditiile patronilor turci.
La randul sau, sindicatul nu se arata dispus la compromisuri, venind cu argumente in favoarea cererilor sale.
Situatia de la Targu Mures ramane blocata, desi mai exista speranta unor discutii intre autoritatile statului si patronii turci ai combinatului, in care acestia din urma sa fie convinsi sa renunte la hotararea Adunarii Generale a Actionarilor prin care Azomures se inchide.
La sfarsitul saptamanii trecute, intre sindicalisti si un reprezentat al Guvernului a avut loc o intalnire care practic nu a dus la un rezultat. Aceasta cu toate ca ministrul secretar de stat in Guvernul Romaniei, coordonator al Departamentului pentru Dialog Social, Vasile Nistor, a sustinut, intr-o conferinta de presa, ca situatia combinatului Azomures din Targu Mures a fost deblocata.
Ministrul secretar de stat a avut o discutie de circa sapte ore atat cu patronatul combinatului, prin vicepresedintele Consiliului de Administratie, Yetchin Erman, cat si cu reprezentanti ai sindicatului "Alternativa 2002".
La sfarsitul intrevederii, Nistor a declarat ca situatia combinatului de ingrasaminte chimice Azomures a fost deblocata.
El a precizat ca a ajuns la o intelegere cu patronatul si sindicatele, care se va finaliza in cursul saptamanii viitoare.
Intelegerea vizeaza acordarea, intr-o prima transa, a unei majorari salariale de circa doi-trei la suta, iar restul majorarii de pana la 9,5 %, ceruta de sindicate, va fi acordata pana in decembrie, in cazul in care societatea are beneficii.
"Nu se pune problema inexistentei unor beneficii, Azomures are un profit de circa cinci milioane de dolari pe primul semestru