Cu incepere de joi, 1 septembrie, tranzitul vamal prin Romania, pe cale rutiera, va fi urmarit numai computerizat, cu ajutorul unei retele care va include, pe langa calculatoarele Autoritatii Cu incepere de joi, 1 septembrie, tranzitul vamal prin Romania, pe cale rutiera, va fi urmarit numai computerizat, cu ajutorul unei retele care va include, pe langa calculatoarele Autoritatii Nationale a Vamilor (ANV), si pe cele ale firmelor de comisionare in vama, computerele celorlalte autoritati vamale din UE. Sistemul informatic se bazeaza pe depunerea declaratiei vamale de tranzit in format electronic si pe schimburi electronice de date intre birourile implicate. Potrivit ANV, pana vineri au fost autorizati 260 de agenti economici, dintr-un total de 481 de firme. In urmatoarele zile se asteapta ca si restul firmelor care au operatiuni de tranzit sa solicite si sa obtina autorizatiile necesare. Noul sistem este deocamdata o necunoscuta pentru unele societati comisionare in vama, fie din cauza faptului ca inca nu au primit programul de calculator de la ANV, fie pentru ca administratorii acestora nu au auzit de asa ceva. "Am depus pe 17 august dosarul de autorizare si asteptam programul. Am inteles ca ni se vor da un nume utilizator si o parola, dar mai multe vom putea spune numai dupa ce vom primi programul", ne-a declarat un reprezentant al comisionarului Kamarom Trans. Alti comisionari nici nu au auzit de obligatiile care le revin. "Eu nu stiu de acest program. Facem si ceva operatiuni in tranzit vamal, dar, din pacate, nu va pot da mai multe relatii", marturiseste reprezentantul departamentului de clienti al firmei GoTrans 98. Sistemul este implementat in 25 de tari din UE, precum si in tarile AELS (Elvetia, Norvegia, Islanda, Liechtenstein).