Întâlnirea cu arta, indiferent de forma ei de exprimare, reprezintă întotdeauna o întâlnire de suflet. Cu atât mai mult, atunci când ai bucuria să constaţi că mai sunt oameni – e drept că destul de puţini în ziua de azi – care nu numai că o încurajează, dar o sprijină efectiv prin eforturi materiale personale. Rodica Lacrima şi Romulus Boilă sunt astfel de oameni. Lor li se adaugă familiile Achim şi Fărcăşanu din Târgu Mureş, precum şi familia Buculeu din Deda. Cu ajutorul financiar al acestora sunt posibile an de an taberele de creaţie de la Cund, Şicai sau Deda.
Desfăşurată în perioada 19-28 august, la fel ca în anii anteriori, cea de-a şaptea ediţie a taberei de creaţie de la Cund a fost găzduită de familia Boilă, care a asigurat artiştilor prezenţi, membri ai Asociaţiei Artiştilor Plastici Mureş, cazare şi masă pe toată durata şederii. Decorul natural de excepţie pe care-l oferă satul Cund – cândva săsesc – a oferit suficiente subiecte de inspiraţie şi studiu celor prezenţi. Sub conducerea prof. Cristina Petria, membră a UAP Mureş, ajutată de prof. Mihai Frunză, cei nouă artişti prezenţi au putut realiza peisaje în stil realist, figurativ şi nonfigurativ, dar şi alte teme.
Atelierul din şopru
Casa familiei Boilă este una săsească, deci spaţioasă şi trainică în acelaşi timp. Recondiţionată în totalitate, inclusiv mobilierul, casa a fost un spaţiu cât se poate de primitor pentru artiştii care şi-au instalat atelierul în şoprul gospodăriei, transformat ad-hoc într-un spaţiu de cultură. Cristina Petria, artist plastic profesionist cunoscut, cu picturi în colecţii particulare din Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Japonia, Canada şi Ungaria, ne-a declarat: "A fost un prilej de studiu, dar şi de încercare a unor teme noi sau de aprofundare a unor teme preferate. A fost o atmosferă cât se poate de plăcută, de colaborare fructuoasă şi am "coabi