Motivatiile remanierii Guvernului oscileaza, in principal, in jurul ideii de eficientizare a executivului. In momentul in care se ia decizia de a face mai multe modificari in compozitia unei institutii, cauzele sunt multiple, ele variind in functie de persoana celor inlocuiti.

Nu exista o motivatie identica pentru toti, cu toate ca se urmareste eficientizarea Guvernului, in ansamblul sau. De fapt, cei vizati pot ajunge chiar pretextul primenirii de dragul unei posibile relansari a unei guvernari ezitante.

Ideea de remaniere mai are un inteles, destul de interesant, in afara aceluia care consemneaza schimbarea propusa: acela de a inlatura defectele dintr-un angrenaj.

Pentru a vedea cum stau lucrurile in cazul remanierii noastre la zi, trebuie sa facem distinctia intre doua angrenaje diferite, dar interdependente. Primul angrenaj ce poate parea deteriorat in acest moment, este acela al imaginii „defecte” a unor elemente guvernamentale.

Evident, este vorba despre ministrii cu imagine proasta sau imperceptibila (datorata lipsei de notorietate). Acestia afecteaza bunul mers al intregului angrenaj (executivul), iar scopul remanierii este readucerea acestuia la starea de functionare.

In aceasta acceptiune, se intelege ca ministrii, ca orice alta piesa a unui sistem, trebuie sa corespunda unor prescriptii tehnice ce tin de imagologie. Ministrul, daca e ministru, trebuie sa aiba „activitate” care se traduce neaparat prin notorietate si printr-o imagine buna.

Daca nu are una dintre aceste doua caracteristici, atunci, evident, el este un ministru prost si trebuie inlocuit. Imaginea lui afecteaza imaginea Guvernului, in totalitatea sa.

La baza deciziei de a schimba un ministru trebuie sa stea o evaluare. Ideea general acceptata este ca evaluatorul trebuie sa fie seful guvernului, primul ministru, c