La 5 septembrie 1940, în Camera Comunelor, premierul englez Winston Churchill declara: "România a suferit o gravă mutilare teritorială. Nu avem de gând să recunoaştem vreuna dintre ele…". În aceeaşi şedinţă, lordul Halifax declara şi el: "Hotărârea de la Viena din 30 august este rezultatul unui dictat impus României în mod silit de către Puterile Axei, prin constrângere". Cum a fost posibil acest rapt teritorial?
În condiţiile succeselor militare repurtate de armata germană pe continentul european în vara anului 1940, precum şi a lipsei de reacţie din partea Marilor Puteri care acordaseră garanţii politico-militare unor state cotropite de Germania nazistă, contestatarii sistemelor Tratatului de pace de la Paris-Versailles, adepţi ai revizionismului teritorial, s-au simţit tot mai încurajaţi în revendicările lor. În condiţiile în care, la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, România, lipsită de aliaţi puternici, era tot mai izolată în plan politic internaţional, iar în plan intern regalitatea şi clasa politică se confruntau cu o mare criză de credibilitate, statul român se afla într-un moment de mare cumpănă pentru însăşi existenţa sa statală. Hitler nu făcea nici un secret din susţinerea pe care o oferea celor două state revizioniste, Bulgaria şi Ungaria. Profitând de slăbiciunile statului român, dar şi de situaţia internaţională favorabilă ei în acele momente, URSS şi-a formulat propriile ei pretenţii teritoriale faţă de statul român.
Terorism de stat
O primă întâlnire între delegaţia maghiară şi cea română a avut loc la Turnu-Severin, la 16 august 1940. Pretenţiile avansate de delegaţia maghiară condusă de Andrei de Hory erau de-a dreptul aberante: se revendica un teritoriu de 68.000 de km pătraţi, cu o populaţie de 3,9 milioane de locuitori, din care 2,2 milioane erau români. Opoziţia firească a delegaţiei române conduse de ministrul V
