PSD va solicita azi, oficial, Parchetului sa-i comunice elementele de continut si rezolutia care au stat la baza solutionarii cauzei privind fraudarea alegerilor parlamentare din 2004, intrucat aceasta tema a creat grave probleme PSD, a anuntat ieri purtatorul de cuvant al partidului, Cristian Diaconescu (foto). Precizand ca, potrivit legii, solutia a fost comunicata numai partilor, Diaconescu a spus ca aceasta tema nu poate fi expediata printr-o simpla decizie a Parchetului, ci trebuie discutata public, aceasta fiind singura cale de a iesi din minciuna.
ATAC LA BASESCU. Pe de alta parte, vicepresedintele PIN Lavinia Sandru l-a acuzat ieri pe presedintele Basescu ca se teme de posibilitatea redeschiderii dosarului privind fraudarea alegerilor din 2004. "Traian Basescu a ajuns presedinte inclusiv datorita faptului ca a vorbit de fraudarea alegerilor. De ce nu vrea acum sa redeschida cutia Pandorei si tace? De teama, pentru ca ar fi pusa in discutie si legitimitatea lui", a spus Sandru. Ea e de parere ca se resimte lipsa lui Cozmin Gusa de langa seful statului, deoarece "Traian Basescu este foarte bun cand are un om de genul acesta". PSD va solicita azi, oficial, Parchetului sa-i comunice elementele de continut si rezolutia care au stat la baza solutionarii cauzei privind fraudarea alegerilor parlamentare din 2004, intrucat aceasta tema a creat grave probleme PSD, a anuntat ieri purtatorul de cuvant al partidului, Cristian Diaconescu (foto). Precizand ca, potrivit legii, solutia a fost comunicata numai partilor, Diaconescu a spus ca aceasta tema nu poate fi expediata printr-o simpla decizie a Parchetului, ci trebuie discutata public, aceasta fiind singura cale de a iesi din minciuna.
ATAC LA BASESCU. Pe de alta parte, vicepresedintele PIN Lavinia Sandru l-a acuzat ieri pe presedintele Basescu ca se teme de posibilitatea redeschiderii dosarului privind fraud