FAPTE SI MARTURISIRI Fapta istorica a cedarii Cadrilaterului a fost interpretata la nivelul clasei politice romanesti ca "o mutilare a tarii" determinata de presiunile Axei, iar de autoritatile de la Sofia ca o "corectare a unei nedreptati". Dincolo de definitii, insa, pana azi au supravietuit dramele "subiectilor" schimbului de populatie impus prin Tratatul de la Craiova, semnat pe 7 septembrie 1940.
Este greu de descris in cuvinte ce simte un om cand este obligat de o vointa, alta decat a lui, sa-si abandoneze toate bunurile agonisite, sa-si puna familia pe drumuri si sa plece in necunoscut. Am incercat sa aflam de la cativa dintre oamenii care au trait vremurile de restriste ale anului 1940, cetateni romani de nationalitate bulgara si romana, cum si-au luat viata de la capatul impus de Tratatul politic de la Craiova si cum au supravietuit.
GREC, BULGAR, ROMAN. Pe Constantin Caraman l-am gasit stand singur pe o banca intr-un parc din Tulcea. L-am rugat sa-mi povesteasca ce a insemnat pentru el si familia lui toamna anului 1940. Si-a inceput povestea printr-un oftat: "M-am nascut in Grecia, in 1923. Eu sunt al doisprezecelea copil al familiei. Locuiam in comuna Curbunar, satul Hotulgea, judetul Silistra, unde ne mutasem in 1932 din Grecia. Apoi, parca prin septembrie â40 era, cand batranii nostri parinti au spus: "Trebuie sa ne mutam in Romania". De ce?... Noi nu prea stiam ce se intampla. Eram niste oameni simpli, ne ocupam cu oile, nici limba romana nu prea o vorbeam⦠Si daca au hotarat doua, trei persoane din sat, care au luat legatura si cu alte sate, ca daca mergem in Romania o sa traim bine, am plecat. Am venit si bun venit".
Nu au primit ordin de evacuare, au plecat doar pentru ca li s-a promis o viata mai buna. Au lasat acasa 10 hectare de pamant, o casa - avere evaluata la o suma considerabila la acea vreme. Au luat ceva? "Nu. Ce sa lu
