Capitala se confrunta cu o mare cerere de locuinte incepand cu 1990, cea mai mare crestere a cererii fiind inregistrata in anul 2000, cand a aparut creditul ipotecar, se arata intr-un raport al societatii imobiliare Regatta, remis Rompres. "Din acea perioada si pana acum, cererea de locuinte a ramas la un nivel foarte ridicat. Aceasta se explica si prin faptul ca s-a construit foarte mult pe segmentul pietei de lux, sectorul mediu ramanand descoperit. Prin nivel mediu intelegem preturi de aproximativ 100.000-200.000 euro/locuinta", a declarat pentru Rompres Robert Teodorescu, director la Departamentul de vanzari rezidentiale Regatta.
Analizand cererea pe segmentele apartamente de lux si case, se poate observa o crestere a solicitarilor pentru case. Cu aceeasi suma cu care s-ar cumpara un apartament, s-ar putea construi sau cumpara o casa, care ofera spatiu aproape dublu. In ceea ce priveste evolutia preturilor, acestea au ramas constante in ultima perioada de timp. La un moment dat a existat o tendinta de scadere a preturilor. "Din pacate, preturile materialelor de constructii au facut imposibila scaderea pretului la nivelul dorit de constructori, ceea ce a dus la pastrarea constantei", a spus Teodorescu. Pentru a raspunde nevoii de locuinte pe sectorul mediu, se dezvolta proiecte care, din punct de vedere al spatiului, ofera ceva mai multi metri patrati comparativ cu noile constructii din zona Unirii. Un apartament de doua camere ar avea aproximativ 70 mp, unul de trei camere, circa 90-95 mp, iar unul de 4 camere ar ajunge la 110 mp. Finisajele si dotarile de care beneficiaza sunt moderne si cat mai elegante, ridicand valoarea unui metru patrat construit la aproximativ 1.000 euro. Produsul final oferit este de calitate superioara blocurilor construite in anii ’90, dupa planuri si mai vechi.
Capitala se confrunta cu o mare cerere de locuinte incepand cu 1