Unde sint vremurile fericite, cind dulaii lui Nastase afirmau fara teama de a li se vesteji limba-n gura „Daca ar trai, Mihai Eminescu s-ar inscrie in PSD”?
Uite ca duhul badiei Mihai a bintuit ce-a bintuit prin salile de sedinta pesediste, pina s-a hotarit sa-i dea in git pe ai de-l invocau cu atita convingere, folosind metoda scrisorii pierdute.
Ce-ar fi insa ca, din solidaritate de breasla, sa apara pe internet si diaconul Ion Creanga, cu o poala de inregistrari de prin cotloanele Primariei Bucurestiului, ca sa ne strice cheful taman acu’, cind presedintele ride, cinta si danseaza.
Odata cu sifonarea stenogramelor, s-a dus pe apa Dimbovitei farmecul discret al sedintelor de partid, unde oricine isi putea pune poalele-n cap fara teama ca o sa i se vada a doua zi chiloteii in presa.
Un politician serios va trebui, de aci inainte, sa frecventeze scoala de surdomuti sau sa buchiseasca tainele alfabetului morse, astfel incit Eminescu, oricite stele ar avea pe umeri, sa nu mai poata decripta gilceava si sa nu mai pescuiasca atit de usor rufele murdare ale familiei pentru a le atirna pe gard.
Conceptul „ciocului mic” al filosofului Miki Spaga va fi cheia de bolta a oricarei catedrale politice romanesti, si teama imi e ca boschetii vor lua locul sediilor de partid intru oficierea sfintelor taine de impartasanie la sefu si de primit anafura.
Nu-i de mirare ca presedintele nostru se simte mai in siguranta intre diseuse si mititei decit intre zidurile manastirii cotrocenesti.
Un ochi vigilent ar fi putut detecta chiar zilele trecute, la Mamaia, convocarea de urgenta a lui Boc la festivalul de muzica usoara, unde nu intimplator au fost premiate melodiile cu mesaj direct la presedinte: „De ma vei chema”, „De dragul tau” sau „Ramii cu mine”.
Din cite am auzit, abia in cadrul Festivalulu
