La toamna, cand vor incepe scolile, s-ar putea sa existe elevi care, intrebati despre Mihai Eminescu, sa spuna ca e unul care pune pe Internet stenogramele furate de la PSD. Sa nu ne suparam din cale-afara pe elevi sau pe dascalii lor. Cine stie - raspunsul respectiv ar putea vadi umor sau interes pentru viata politica, daca nu pentru literatura! Ma intreb totusi, fiind curios din fire, ce l-a determinat pe anonimul antipesedist - cine o fi el - sa aleaga numele poetului national drept camuflaj? La drept vorbind, daca tot era vorba de a alege nume de scriitori, de ce nu si-a zis “Caragiale”? Caci nu despre “Mai am un singur dor” (afara doar daca nu cel de a ramane la putere o eternitate) era vorba in dramoleta in curs, ci despre “stenograma pierduta”! Sau cumva anonimul s-a gandit la acel Eminescu manios pe politicieni din Scrisoarea a III-a? “Bulbucatii ochi de broasca” ii aminteau cumva de Adrian Nastase?

Daca, asadar, ramane un mister al gustului optiunea pentru “Mihai Eminescu”, semnificatia gestului e, in schimb, limpede: santajul. Acum, noi aici nu ii iubim pe pesedisti - si pe buna dreptate - si, pe de alta parte, stenogramele dezvaluie, cum nu se poate mai bine, cloaca moral-politica a fostului partid-stat, acelasi care acum, ajuns in opozitie, clameaza pe toate registrele marea sa ingrijorare pentru soarta plapandei democratii romane, sfasiate de “han-tatarul” Basescu. Totusi, ceva nu ne place aici. Si anume, probabila utilizare a santajului ca arma politica.

Mai intai, e greu de crezut in pura coincidenta dintre reaparitia temei stenogramelor, dintre faptul ca deputatul Aurelian Pavelescu reia plangerea penala privitoare la fraudarea alegerilor din 2004, angajamentul Aliantei de a-i schimba pe presedintii pesedisti ai Camerelor si vociferarile PSD-ului ca se va adresa forurilor europene pentru a se plange de incalcarea Constitutiei sau ca