Consecintele unei amanari a aderarii la Uniunea Europeana – care se contureaza mereu mai clar din avertismentele repetate ale liderilor europeni, din foarte probabila scoatere a Romaniei din traseele de autostrazi finantate de Uniunea Europeana, din presiunile pentru restrictii in calea circulatiei libere a romanilor in spatiul Schengen – nu pot fi estimate cu precizie.
Cine pretinde ca le cunoaste si chiar le poate masura delireaza. Sunt beneficii, dar si costuri care ar disparea si care nu pot fi cuantificate. In general, se fac socoteli de genul: nu se vor mai primi urmatoarele sau urmatoarele fonduri europene si se vor pierde urmatoarele sau urmatoarele oportunitati de investitii din strainatate.
Alte aspecte, mai greu sau imposibil de masurat, sunt pur si simplu ignorate.
Elementul esential de care trebuie tinut cont este ca deja economia din Romania face parte din sistemul economic al Uniunii Europene. Economia din Romania, spre evitarea formulei consacrate "economia romaneasca", ce nu mai are acoperire deplina in realitate. Axa majora a economiei din Romania nu mai este romaneasca.
Productia si distributia de petrol, distributia de gaze si electricitate, telefonia fixa si mobila, productia de otel si ciment, bancile – toate apartin deja capitalului vest-european. Nu este in aceasta afirmatie vreo critica, vreo lamentatie sau vreun protest. Este reflectarea unei realitati. Proprietatea si deci deciziile in respectivele domenii apartin vest-europenilor.
Guvernul Romaniei este spectator. Daca s-ar mai gandi cineva in Romania sa faca strategii si programe – noroc ca nici nu se gandeste! –, n-ar avea de ce, pentru ca in respectivele sectoare de importanta majora, "partea romana" (fie ca este vorba de Guvern sau de capitalul autohton) nu mai are nici parghii, nu mai dispune nici de resurse, nici de decizie.
