Agentii economici din domeniul exploatarii lemnului urmeaza sa fie atestati in baza unor noi reglementari, a anuntat, luni, la Suceava, ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur, care a adaugat ca va fi legiferat si domeniul de autorizare a gaterelor.
Flutur a spus, intr-o conferinta de presa, ca agentii economici din domeniul exploatarii lemnului vor primi atestate doar daca vor avea dotare corespunzatoare, specialisti in domeniu, autorizatie de mediu.
"A fost paradisul muncii la negru in acesti ani. Fii de prefecti, fii de baroni locali au primit atestate in Romania si in judetul Suceava fara sa aiba dotarile corespunzatoare cu utilaje. Nu putem sa le dam SRL-urilor de apartament autorizatii ca sa functioneze in exploatatii forestiere", a spus ministrul Agriculturii, subliniind ca acestia nu au nici specialisti silvici si nici dotari minime.
Totodata, Flutur a spus ca va fi legiferat si modul de autorizare a instalatiilor de prelucrare primara a lemnului - gaterele - care vor trebui sa fie performante, iar sanctiunile pentru cei care nu vor respecta aceste prevederi vor fi cuprinse intre 10.000 si 50.000 de lei noi.
El a precizat ca acest act normativ a fost elaborat de Ministerul Agriculturii in colaborare cu Ministerul Economiei si Comertului.
"Avem foarte multe instalatii de prelucrare care lucreaza la un randament foarte scazut, chiar si sub 50 la suta, apoi au amplasamente neautorizate si pun in pericol anumite comunitati si primesc lemn cu documente de regim special dubioase, contribuind in lant la furt”, a spus Flutur.
Bani pentru proprietarii de paduri cu restrictii la taiere
Noua forma a Codului Silvic va contine toate actele normative privind sectorul silvic, de la administrarea padurilor la Statutul Personalului Silvic, a anuntat, de asemenea, Gheorghe Flutur.
Flutur a spus, intr-o conferinta de