Poate fi utilizarea insultei in politica un obiect de cercetare istorica la fel ca oricare altul? Jena intelectuala (daca nu chiar simpla pudoare) in fata unei categorii de manifestari ce par secundare si dizolvante pe terenul politicii nu este unicul obstacol in calea acestui tip de investigatie. Reconstituirea semnificatiilor mai mult sau mai putin obscure ale insultelor din trecut, a etimologiilor, imaginilor, fragmentelor de memorie asociate acestora, a relatiei dintre formele orale, gestuale sau scrise in care sunt proferate, iata doar cateva dintre dificultatile previzibile. Vine sa ne-o arate un volum colectiv publicat de Universitatea din Dijon care demonstreaza ca progresele facute in Franta de cateva decenii incoace in studiul istoric al vocabularelor si reprezentarilor politice permit si o analiza elaborata a specificului insultei in context politic. Autorii volumului nu se ocupa numai de spatiul francez si nu sunt toti francezi. Exemplele de utilizare a insultei politice sunt culese, de-a lungul ultimelor doua secole, si din Spania, Marea Britanie ori din tarile Americii Latine. Astfel, lectura volumului ne poarta de la caricatura antinapoleoniana din Anglia primilor ani ai secolului al XIX-lea la insulta antiamericana din presa comunista franceza si de la barocele invective antispaniole din timpul razboaielor de independenta sud-americane la relatia dintre libertatea de expresie, insulta si spectacol public in faimosul Speaker’s Corner din Hyde Park.

Proliferarea si varietatea inepuizabila a insultei politice sunt strans legate in spatiul european de aparitia politicii de mase. Din aceasta perspectiva, insulta ca instrument sumar de identificare a adversarului si ca vector al violentei politice apare ca un formidabil mijloc de politizare a maselor urbane si rurale din Europa, incepand cu Revolutia Franceza si terminand cu Razboiul Rece. Largi