Asa cum un tablou se vede mai bine de la distanta, si situatia din Romania se vede mai clar daca o privesti din exterior. Dupa cateva saptamani de absenta, percepi mult mai acut accentele schizofrenice care marcheaza viata politica din tara, agenda mass-media si, pana la urma, viata de zi cu zi a romanului. De multa vreme show-ul inlocuieste substanta, se discuta enorm despre lucruri minore si foarte putin despre cele cu adevarat importante. In timp ce declaratiile facute de Marie-Jeanne Ion sau SMS-urile trimise de ea au ocupat nesfarsite spatii mediatice si au adunat pe la talk show-uri cohorte de analisti care si-au dat cu parerea savant, pe indelete, despre astfel de “chestiuni arzatoare”, infrastructura rutiera din vestul tarii, de exemplu, ramane la pamant dupa 15 ani de postcomunism, fara ca subiectul sa genereze discutii serioase in presa. Dupa cum nu se vorbeste decat marginal despre aparatul de stat, care ramane, in esenta, la toate nivelurile, o masinarie gripata, incovoiata politic si dezarmant de ineficienta, din care putinele persoane capabile care ajung la un moment dat in sistem incearca sa evadeze cat mai repede posibil.

Daca in anumite zone din spatiul privat lucrurile s-au miscat dupa 1990 si fata tarii s-a mai schimbat, structura institutionala a Romaniei si toate domeniile care tin nemijlocit de ea au ramas in mare masura anchilozate. Numai ca, paradoxal, prinse saptamani in sir cu analizele despre textura covoarelor din fundalul imaginilor cu fostii ostatici din Irak sau cu dezbaterile pe marginea unei exprimari mai colorate scapate de Traian Basescu, la o masa de la acum celebrul restaurant “Golden Blitz”, si mass-media, si inaltele cercuri politice ignora in buna masura exact lucrurile care ne marcheaza existenta cotidiana, precum timpul irosit inutil sau nervii consumati pentru o obtine o adeverinta de reparatii de la politia ruti