C(RAMPE) Intr-o discutie indirecta cu Nichita Stanescu (nu, nu practic spiritismul), mi s-a reamintit ceea ce eu, tributara firii mele de om fizic pe cale de putrefactie, uitasem (dar nu de tot). (Desi pare c-o iau razna, asa ceva n-are sa se-ntample.)
Deci, spuneam ca, intr-o discutie pe care-am avut-o, indirect, cu Nichita Stanescu, acesta mi-a pus in vedere urmatorul aspect, subliniat printr-o intrebare retorica (dar retorica rau!): "Avand in vedere ca spatiul este curb, ce-ntelegeti dumneavoastra printr-o dreapta?".
Ei, acuma vin si eu si ma-ntreb retoric: daca spatiul este curb, eu ce vina am? Eu ce pot sa fac? "Eu? Ce pot sa fac eu?", cum ar spune tot Nichita Stanescu, un domn la care nu cred ca trece o zi fara sa nu ma gandesc. As putea, par un egzamplu, sa ma schimb in cuvinte. "Repede, cat mai e timp." As putea sa-mi schimb "ochiul in cuvant, nasul si gura, organul barbatesc al facerii, talpile alergatoare, prea-des incovoiata ssssiraaaa a spinarii..." ma rog... deci toate astea as putea sa le schimb in cuvant.
Da, dar as veni si v-as intreba, asa, intr-o doara: domnule, dumneavoastra nu stiti ca "vorba arde? Verbul putrezeste, iar cuvantul nu se intrupeaza, ci se destrupeaza"? Domnule, dumneavoastra nu stiti c-am pus "un sentiment pe bronz" si, domnule, dumneavoastra chiar nu va dati seama, "si a fiert din pricina luminii soarelui"? Domnuâ Nichita, acuma pe bune, "am dat un nume unui copil si numele s-a spart de timp si de vrabii"!
Domnul Nichita Stanescu mi-a zambit amar, s-a ridicat in picioare si mi-a zis: "Stiu asta. Schimba-te in cuvinte, precum iti zic".
Ma plec inaintea dumneavoastra, domnuâ Nichita, dar totusi ramane ca la partea cu spatiul care este curb sa ma mai gandesc si sa va dau un raspuns mai tarziu. Nu, nu, lasati, va dau eu un telefon sau poate va trimit un e-mail (e mai comod, stiti...). Poftim?
Ma-
