Restructurarea aparatului diplomatic este, poate, cea mai mare dintre provocarile carora trebuie sa le faca fata ministrul de Externe. Grevat de sechelele trecutului comunist, dar si de subprodusele tranzitiei cronicizate, acest nod gordian a dat mari batai de cap titularilor portofoliului.
Putini au fost curajosii care au incercat sa tulbure traiul tihnit al functionarilor eternizati in posturi importante. Cei mai multi s-au marginit la a face declaratii belicoase, gasind apoi un "modus vivendi" cu masa amorfa a birocratilor.
Tine problema cadrelor din aparatul diplomatic doar de sistemul de recrutare sau de cel de salarizare? Nu, ea tine de filosofia care sta la baza aparatului, iar o eventuala reforma presupune mai mult decat schimbarea unor oameni.
Inexistenta unei linii clare de demarcatie in ceea ce priveste recrutarea cadrelor, intre diplomatie si activitatea de informatii, a facut ca o mare parte din posturile din reprezentante sa fie ocupate de asa-zisii agenti sub acoperire diplomatica. Departe de a face din Romania o putere a spionajului, intesarea ambasadelor cu agenti ai serviciilor a dus la dubla subordonare a personalului.
Acest lucru nu permite o activitate coerenta, in afara de cazul in care parghiile sunt manevrate direct de presedinte, cel a carui putere transcede limitele ministeriale. Spiritul de cazarma care mai bantuie in unele ambasade romanesti, departe de a le face mai eficiente, timoreaza diplomatii, determinandu-i sa fie reticenti in a-si stabili contacte daca acestea nu sunt aprobate explicit de sef.
Lipsa unui sistem de pregatire coerent greveaza, de ani buni, pregatirea diplomatilor, mai ales a celor tineri. Fundatiile si organizatiile care au gravitat in jurul ministerului, precum "Nicolae Titulescu" sau ADIRI, s-au dovedit a fi doar sinecure pentru diplomatii scosi din sistem
