Reprezentanti ai unor organizatii neguvernamentale onorabile si-au exprimat ingrijorarea fata de faptul ca, impins de polemicile cu presedintele Basescu, am abordat subiecte care ar putea oferi rauvoitorilor - rasisti, antisemiti, xenofobi etc. - argumente in favoarea tezelor lor odioase. Sunt convins ca asemenea ingrijorari sunt exprimate cu buna credinta.
Buna credinta, insa, nu tine loc de adevar. Ea este doar increderea sincera intr-o aparenta inselatoare.
Teza promovata implicit de criticii mei este ca anumite teme, idei, cuvinte ar trebui scoase din circuitul public nu pentru ca in sine ar fi nocive, ci pentru ca sunt susceptibile a fi deturnate intr-o directie nedorita.
In acelasi spirit, la inceputul anilor ‚90 nationalistii romani imi cereau sa nu mai sustin dreptul minoritatilor la discriminare pozitiva, intrucat o asemenea discriminare ar putea fi folosita de iredentisti pentru dezmembrarea Romaniei. La antipozi, uneori, logica este aceeasi.
Ideea potrivit careia interzicerea unor dezbateri pe teme sensibile - in speta pe marginea relatiei asimetrice dintre populatii cu natura si origine diferita, precum si a consecintelor respectivei asimetrii - ar purifica gandirea de doctrinele exclusiviste, segregationiste, discriminatorii, este falsa.
Pornind de la un rationament similar, s-a cercetat in ce masura filmele cu violenta excesiva pervertesc comportamentul social. In atare scop, acelasi film a fost proiectat mai multor grupuri de tineri carora apoi li s-a cerut sa povesteasca ce au vazut. Tinerii echilibrati psihic si integrati social au redat firul narativ al filmului.
Delincventii retinusera, in schimb, doar bataile, pe care le-au descris in amanunt.
Nu violentele din filme sunt, deci, vinovate de infractionalitate, tot astfel cum nici opera lui Nietzsche nu poate fi respon
