Am mai scris, cu nu prea multă vreme în urmă (,Din interior", în România literară, 40, 2003), despre prezenţa surprinzător de bogată a discuţiilor pe teme lingvistice în spaţiul Internetului. De fapt, e vorba mai ales de dispute în legătură cu corectitudinea exprimării; iar calitatea argumentelor aduse variază - de la clişee şi evaluări amatoristice, ,folclorice" (,Folk Linguistics") pînă la informaţii serioase, de specialitate, bazate pe analiza datelor şi invocarea unor surse autorizate. Actualitatea ,temei limbii" se justifică prin interesul general uman pentru instrumentul de comunicare, dar şi prin unele caracteristici culturale româneşti şi mai ales prin efectele unui sistem de învăţămînt în care disciplina ,limba română" a fost bine şi insistent reprezentată, mai ales la concursuri şi examene naţionale. Un antrenament de bază în analiza gramaticală sau în identificarea greşelilor e comun mai multor generaţii, indiferent de profesia pentru care cei în cauză au optat ulterior. Împotriva scepticilor şi în ciuda evidentei libertăţi a scrisului actual, adesea impregnat de spontaneitate şi neglijenţă orală, calitatea exprimării rămîne un criteriu important de judecare a persoanelor. Ne putem aminti invocarea argumentului lingvistic într-un caz extrem, în ultima campanie electorală pentru Primăria Capitalei (ironizarea pronunţării ,relaxate" Marean, aluziile la primarul ,care este"). În îndreptarele şi sfaturile privind găsirea unui loc de muncă, se menţionează adesea importanţa limbajului folosit în redactarea unui curriculum vitae sau în interviul de angajare.

Multe forumuri din Internet au instituit o anumită cenzură lingvistică şi lansează chiar teme de discuţie rezervate chestiunilor de limbă. Reproşul greşelii de exprimare intervine adesea în discuţii pe orice temă. De exemplu, într-o foarte lungă listă de comentarii la un articol din ziarul