Amintirile lui George Enescu, consemnate de Bernard Gavoty, critic muzical şi jurnalist de radio, în 1954, apar pentru prima dată într-o ediţie bilingvă, jubiliară şi într-o nouă traducere, în "Anul Internaţional George Enescu" şi în preajma festivalului cu acelaşi nume. Uimitorul destin al celui mai mare compozitor român şi unul dintre cei mai importanţi ai secolului XX, ne este înfăţişat într-o suită de scurte capitole ordonate cronologic, asemenea cărţilor de memorii redactate de instanţa care spune "eu": naşterea copilului unic supravieţuitor, deşi al optulea, într-o familie de ţărani înstăriţi, plecarea la Viena, la numai şapte ani, apoi studiile la Paris, turneele, prieteniile ilustre, succesele. În fine, privirea retrospectivă asupra întregului parcurs, cu accente melancolice în special pe copilăria fericit însingurată, graţie fascinaţiei muzicii, vagile similitudini, cu personajul din creaţia supremă a viitorului compozitor, Oedip, par toate doar un fundal menit să ne dezvăluie treptat un om de o mare bogăţie şi consistenţă interioară, de o minunată modestie şi simplitate, cuminţenie şi devotament faţă de muzică, şi să ne uimească prin lipsa celei mai mici urme din vanitatea, trufia, egolatria atât de frecvente, de altfel, la marii artişti. Amintirile lui George Enescu notate de Bernard Gavoty vor apărea în curînd la Editura Curtea Veche în traducerea Elenei Bulai. Ediţia e alcătuită de Elena Bulai şi Doina Jela, iar prezentarea grafică deosebită a cărţii aparţine Getei Brătescu. Publicăm în aceste pagini un fragment din capitolul III, Viena.

Bineînţeles, nu plecam singur, mama mă însoţea. Îmi amintesc foarte bine călătoria, prima mea călătorie, şi instalarea noastră într-o pensiune de familie din cartierul Wiedener-Hauptstrasse. Totul era nou pentru mine: oraşul, oamenii, limba. La şapte ani, ştiam româneşte şi puţin franţuzeşte: în România